3 intrări

29 de definiții

ciuruít3, ~ă a [At: DELAVRANCEA, ap. DDRF / V: ~răít3, ciorăít3 / Pl: ~iți, ~e / E: ciurui] 1 Trecut prin ciur (1). 2 Plin de răni (provocate de gloanțe, de înțepături etc.). 3 Ciupit de vărsat. 4-5 Găurit (peste tot). 6 (Înv; îs) Foaia ~ă a nasului Osul etmoidal. 7 (D. germenele oului fecundat; pbl) Divizat.

ciuruít4, ~ă a [At: DA / V: ~răít4, ciorăít4 / Pl: ~iți, ~e / E: ciurui2] (Îvr) Care a curs susurând.

ciuruít1 sn [At: H III, 49 / V: ~răít1, ciorăít1, cioroít1 / Pl: ~uri / E: ciurui1] 1-6 Ciuruire1 (1-6).

ciuruit2 sn [At: LM / V: ~răít2, ciorăít2, cioroít2 / Pl: ~uri / E: ciurui2] Susur.

ciuruit n. cernerea cu ciurul: ciuruitul grăunțelor.

cĭuruít n., pl. urĭ. Murmur de apă, șuruit. V. pic 2.

ciurui2 vi [At: LB / V: ~răi2, ciorăi2, cioroi2, giurui / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur2] (Înv) A susura.

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectată

ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

  1. Neconcordanță de rădăcină. Probabil ciurui. — Ladislau Strifler

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăí (EMINESCU, N. 5) vb. IV.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

ciuruí1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciuruiáscă

ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie

A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

A SE CIURUÍ se ciúruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].

ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine).

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).

ciurui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, conj. ciuruiască)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciuruí (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiésc, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiáscă

ciuruí (a curge cu zgomot) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ciurúie, imperf. 3 sg. ciuruiá


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.

ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse.

Intrare: ciuruit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuruit
  • ciuruitul
  • ciuruitu‑
  • ciurui
  • ciuruita
plural
  • ciuruiți
  • ciuruiții
  • ciuruite
  • ciuruitele
genitiv-dativ singular
  • ciuruit
  • ciuruitului
  • ciuruite
  • ciuruitei
plural
  • ciuruiți
  • ciuruiților
  • ciuruite
  • ciuruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciurui (curge)
ciurui (3 ciuruie) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
Intrare: ciurui (găuri, cerne)
ciurui (1 ciuruiesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruiește
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiesc
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciuruiești
(să)
  • ciuruiești
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruiește
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)