ciupăit, ~ă a [At: BUD, P. P. 28 / Pl: ~iți, ~e / E: ciupăi⁷] (Reg) Îmbăiat.

ciupăit, -ă, ciupăiți, -te, adj. – (reg.) Spălat, îmbăiat: „Eu să n-am de ciupăit / Trece-aș dealu-n răsărit” (Calendar, 1980: 17); „După ce se năștea copilul, i se punea, în apa în care era ciupăit prima dată, un clopoțel de alamă” (Calendar, 1980: 17). – Din ciupăi (MDA).

ciupăit, -ă, adj. – Spălat, îmbăiat: „Eu să n-am de ciupăit / Trece-aș dealu-n răsărit” (Calendar 1980: 17); „După ce se năștea copilul, i se punea, în apa în care era ciupăit prima dată, un clopoțel de alamă” (Calendar 1980: 17). – Din ciupă + -it.