ciung, ~ă [At: N. TEST. (1648), ap. GCR I, 127/20 / Pl: ~ngi, ~nge, (îvr) ~uri / E: it cionco] 1-2 smf, a (Persoană) fără (o parte din) braț. 3-4 smf, a (Persoană) cu un braț infirm. 5 a (D. mâini, rar d. picioare) Cu o infirmitate. 6 a (D. vite) Cu un corn rupt. 7 a (D. copaci) Cu crengile rupte (sau tăiate). 8 sm (rar) sm (Îvp; îs) ~ uscat Arbore (aproape) uscat sau fără vârf. 9 sm (rar) sm (Înv) Arbore pitic. 10 sm (Îrg; îs) Iască de ~ Iască de cea mai bună calitate.

CIUNG, -Ă, ciungi, -e, adj. (Despre mîini) Care a fost retezat (din umăr sau mai jos de umăr); (despre om, adesea determinat prin «de mînă») care are o mînă retezată. Pe unde-o mai fi Robu... cu mîna lui darnică și ciungă? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 337. O păpușă mică de porțelan, ciungă de o mînă, avea un aer de suferință. VLAHUȚĂ, O. A. III 155. Ciung nu sînt, olog nu sînt. PANN, P. V. II 88. ◊ (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate și cu frunzele căzute. (Substantivat) Cucuie cu peana sură! Mușca-ți-aș limba din gură... Mi-ai cîntat pe-un ciung înalt Tot a scîrbă și bănat. MARIAN, O. I 25.

CIUNG ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre mâini) Care a fost retezat; supus retezării; ciunt. 2) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciunt. 3) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de o mână; fără o mână. /cf. it. cionco

ciung n. Mold. Tr. butuc, buturugă: parcă’s un ciung pârlit AL. [Sau cionc, termen înrudit cu it. cionco, ciung (primitiv: butuc]. ║ a. lipsit de o mână sau de un braț. [Lit. mutilat ca un trunchiu tăiat)].

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.

ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciungă, pl. ciunge

ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciungă, pl. ciunge

ciung adj. m., pl. ciungi; f. sg. ciungă, pl. ciunge

CIUNG adj., s. ciunt, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) câș. (Mână ~; om ~; un ~.)

CIUNG adj., s. ciunt, (Munt. și Ban.) ciolac. (Mold.) cîș. (Mînă ~; om ~; un ~.)

ȘARPE-CIUNG s. v. năpârcă, viperă.

șarpe-ciung s. v. NĂPÎRCĂ. VIPERĂ.

ciung (ciungă), adj. – 1. Fără un braț. – 2. Fără un corn. – 3. Cu crengile (uscate) tăiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formație expresivă, comună multor limbi; cf. alb. tšunk „invalid”, it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka „ciung”. Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu „ciung”. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem că ciung nu este altceva decît însăși rădăcina expresivă cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteză care pare a fi confirmată de existența lui cionc, adj. (tăiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac și DAR îl derivă din mag. csonka și a lui cioncă, s. f. (pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă parte, este greu de separat această rădăcină de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a tăia un braț; a tăia coarnele); ciungitură, s. f. (pădure cu copaci cu crengile tăiate); ciungări, vb. (a mutila); ciungar, s. m. (persoană care curăță copacii); ciungără, s. f. (oaie cu coarnele tăiate).

ciung, -ă, ciungi, -e, adj. – (reg.) 1. Lipsit de un braț; cu brațul retezat; invalid. 2. Arbore pitic, nedezvoltat sau cu crengile tăiate (Bud, 1908) sau arbore bătrân, din care nu a mai rămas decât tulpina (DLRM, 1958): „Pe unde Maica mere / Ciungi uscați tăt înverze” (Memoria, 2001: 112). ♦ (top.) Ciungi, deal acoperit cu tufișuri și fânațe în Bârsana, Oncești, Rozavlea, Săliștea de Sus, Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (geol.) Ciungi, peșteră situată în apropiere de satul Mesteacăn. ♦ (onom.) Ciungu, nume de familie și poreclă în Maramureș. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. it. cionco „mutilat” (Scriban, DEX, MDA); din rădăcina expresivă cioc, cu infizul nazal (DER); termen autohton (Philippide).

ciung, -ă, adj. – 1. Lipsit de un braț; cu brațul retezat; invalid. 2. Arbore pitic, nedezvoltat sau cu crengile tăiate (Bud 1908) sau arbore bătrân, din care nu a mai rămas decât tulpina (DLRM 1958): „Pe unde Maica mere / Ciungi uscați tăt înverze” (Memoria 2001. 112). – Cf. it. cionco (DEX).