ciumurluit², ~ă a [At: ȘEZ. V, 57 / V: ~mer~ / Pl: ~iți, ~e / E: ciumurlui] (Îvp) 1 Care are indigestie. 2 Extenuat (de muncă). 3 (Fig) Mâhnit.

ciumurluit¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: ciumurlui] (Îvp) Ciumurluire (1).

ciumurluí vr [At: ANON. CAR. / V: ~mărlí, ~mer~, ~lí, ~uluí, (îvp) cemărluí, gemărluí / Pzi: ~iésc / E: mg csömörlik] 1 A se deranja la stomac. 2 (Șfg) A i se apleca.

gemărlui v vz ciumurlui

ciumurluì v. Mold. 1. a fi secat (de muncă); 2. a-i se apleca. [Origină necunoscută].

cĭumurluĭésc (mă) v. refl. (ung. csömörleni, a-țĭ fi greață, d. csömör, greață. V. cĭumărat). Ban. Trans. Mold. Mi se apleacă, mi se strică stomahu. – Și cermăluĭesc (Trans.).

CIUMURLUÍ vb. v. apleca.

ciumurlui vb. v. APLECA.

ciumurlui În DA, acest cuvînt este inserat cu înțelesul de „a-și strica stomacul” și e explicat prin magh. csömörlik (vezi acum Tamás). Într-un adaos, se arată câ Dame inserează și înțelesul „a se murdări pe bot (mai ales despre animale)”, pe care DA îl consideră suspect. Dacă sensul acesta se confirmă, atunci cuvîntul este de altă origine (deci omonim cu celalalt), anume din turc. çamurlu „plin de noroi”.

ciumurluí, ciumurluiésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a-și strica stomacul; a i se apleca; a-i fi greață (de ceva). 2. a fi secat (de muncă), a slăbi, a se anemia.

ciumurluí, ciumurluiesc, vb. refl. – (reg.) A se scârbi, a se îngrețoșa (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Et. nec. (Șăineanu); din magh. csömörleni „a se îngrețoșa”, din csömör „greață” (Scriban); din magh. csömörlik (MDA).