CIUMPĂVI, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.