ciumat, ~ă smf, a [At: ȘINCAI, HR. I, 263 / Pl: ~ați, ~e / E: ciuma] 1-2 (Persoană) care s-a infestat cu ciumă (1) Si: (îrg) ciumaș (1-2). 3-4 (Pop) Contagios. 5-6 (Om) mort de ciumă (1).

CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at.

CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at.

CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj. Contaminat de ciumă, bolnav de ciumă. Nu sînt ciumat să nu-mi răspunzi. DAVIDOGLU, M. 19. ◊ (Substantivat) Mă feresc întotdeauna de tîlhar ca de ciumat. MACEDONSKI, O. I 280. Jafurile și tîlhăriile oamenilor, direct sau indirect prepuși la serviciul ciumaților, au fost nepomenite. GHICA S. 32.

ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte

ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; f. sg. ciumátă, pl. ciumáte

CIUMÁT adj. (MED.) (livr.) pestiferat. (Om ~; regiune ~.)

CIUMÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este molipsit sau bolnav de ciumă; ciumos. /ciumă + suf. ~at

ciumat m. molipsit sau atacat de ciumă.

cĭumát, -ă adj. și s. (d. cĭumă). Molipsit de cĭumă.

CIUMAT adj. (MED.) (livr.) pestiferat. (Om ~; regiune ~.)