2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciuleá sf [At: (a. 1875) ap. TDRG / Pl: ~ele / E: tc çilç] (Îvr) 1 Jurubiță. 2 Scul. 3 Mănunchi.

ciuleà f. 1. sucitură de foi de tutun; 2. jurubiță: o ciulea de ață. [Turc. ČILÈ, ghem, pachet].

cĭuleá f., pl. ele (turc. čilè, ghem, pachet). Munt. Sucitură, sul de foĭ de tutun. Ață înfășurată pe un sul de hîrtie.

ciuli2 vt [At: CANTEMIR, ap. DDRF / V: (reg) ciurí, ciurlí / Pzi: ~lésc / E: srb čuljiti] 1 (Înv) A reteza vârful urechii unui animal Si: a ciulica (1). 2 (Îrg) A rotunji capul buștenilor spre a-i trage pe zăpadă. 3 (D. animale; complinit de obicei de „urechea” sau „urechile”) A mișca urechile pentru a capta mai bine sunetele Si: a ciula, a ciulica (3). 4 (Nob, d. animale) A da din coadă Si: (reg) a ciulica (4). 5 (Nob) A-și răsuci mustața Si: a ciulica (5). 6 (Fig; d. oameni) A asculta foarte atent Si: a ciulica (6). 7 (Fig; d. oameni) A deveni atent Si: a ciulica (7).

ciulí1 [At: CONTEMPORANUL I, 457 / Pzi: ~lésc / E: nct] (Trs; Mol) 1 vr A se tupila. 2 vi A spune pe ocolite.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. (Urmat de determinarea «urechea» sau «urechile») 1. (Despre animale) A ridica urechile, ținîndu-le drept în sus (ca semn de încordare a auzului); a asculta cu luare-aminte (presimțind o primejdie). Caii sforăiau, suflau greu, mișcînd urechile ciulite, fremătătoare. DUMITRIU, V. L. 8. Caii, la o parte, sfîrșiseră mîncarea de dimineață și stăteau cu urechile ciulite, ascultînd zvonul depărtărilor. SADOVEANU, O. VI 43. Tărcuș se așeză iar de-a dreptul pe pămînt. După o clipă își ciuli urechile. SADOVEANU, P. M. 147. În creștetul pădurii... ciulea urechile un lup. GALACTION, O. I 269. [Măgarul] ciuli urechile și, fluturînd din cap, se depărtă. VLAHUȚĂ, O. A. 88. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile. CARAGIALE, 0. III 102. ◊ (Rar, fără determinări) [Cîinele] zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capid, ciulește și începe a scheauna încet. SLAVICI, N. I 34. 2. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot (îndepărtat), pentru a asculta cu luare-aminte. [Lumea] se înghesuise ciorchine și iși ciulea urechile. PAS, L. I 142. Copiii se joacă și tu pîndești vorba, cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264.

A CIULÍ ~ésc tranz.: ~ urechile a) a ridica urechile în sus pentru a auzi mai bine; b) a-și încorda auzul. /<sb. țuljiti

ciulì v. a ținea urechile drept în sus (vorbind de cai, măgari și catâri). [Serb. ČULITI].

cĭulésc v. tr. (nsl. čuliti, sîrb. ćuliti, id. V. cĭul). Se zice despre caĭ și alte animale care întorc urechile înainte (orĭ și’napoĭ) cînd aud un zgomot neobișnuit. Fig. Fam. Ascult cu atențiune: cĭulițĭ urechile, măĭ! Mă răsucesc (mă cĭucĭulețesc), vorbind de frunze cînd e arșiță. Mold. sud. Se zice despre poame cînd încep să se coacă. V. pîrguĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă

ciulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIULEÁ s. v. jurubiță.

CIULÍ vb. v. olări, teși.

CIULÍ vb. (Mold.) a ciușdi. (Calul își ~ urechile.)

CIULI vb. (Mold.) a ciușdi. (Calul își ~ urechile.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciuleá (-éle), s. f. – (Înv.) Scul. Tc. çile (Cihac, II, 567). Sec. XIX.

arată toate definițiile

Intrare: ciulea
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciulea
  • ciuleaua
plural
  • ciulele
  • ciulelele
genitiv-dativ singular
  • ciulele
  • ciulelei
plural
  • ciulele
  • ciulelelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciuli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciuli
  • ciulire
  • ciulit
  • ciulitu‑
  • ciulind
  • ciulindu‑
singular plural
  • ciulește
  • ciuliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciulesc
(să)
  • ciulesc
  • ciuleam
  • ciulii
  • ciulisem
a II-a (tu)
  • ciulești
(să)
  • ciulești
  • ciuleai
  • ciuliși
  • ciuliseși
a III-a (el, ea)
  • ciulește
(să)
  • ciulească
  • ciulea
  • ciuli
  • ciulise
plural I (noi)
  • ciulim
(să)
  • ciulim
  • ciuleam
  • ciulirăm
  • ciuliserăm
  • ciulisem
a II-a (voi)
  • ciuliți
(să)
  • ciuliți
  • ciuleați
  • ciulirăți
  • ciuliserăți
  • ciuliseți
a III-a (ei, ele)
  • ciulesc
(să)
  • ciulească
  • ciuleau
  • ciuli
  • ciuliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciuli

  • 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciușdi 7 exemple
    exemple
    • Caii sforăiau, suflau greu, mișcînd urechile ciulite, fremătătoare. DUMITRIU, V. L. 8.
      surse: DLRLC
    • Caii, la o parte, sfîrșiseră mîncarea de dimineață și stăteau cu urechile ciulite, ascultînd zvonul depărtărilor. SADOVEANU, O. VI 43.
      surse: DLRLC
    • Tărcuș se așeză iar de-a dreptul pe pămînt. După o clipă își ciuli urechile. SADOVEANU, P. M. 147.
      surse: DLRLC
    • În creștetul pădurii... ciulea urechile un lup. GALACTION, O. I 269.
      surse: DLRLC
    • [Măgarul] ciuli urechile și, fluturînd din cap, se depărtă. VLAHUȚĂ, O. A. 88.
      surse: DLRLC
    • Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile. CARAGIALE, 0. III 102.
      surse: DLRLC
    • rar [Câinele] zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheauna încet. SLAVICI, N. I 34.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • [Lumea] se înghesuise ciorchine și își ciulea urechile. PAS, L. I 142.
      surse: DLRLC
    • Copiii se joacă și tu pîndești vorba, cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264.
      surse: DLRLC

etimologie: