2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciugulit2, ~ă a [At: JIPESCU, O. 60 / Pl: ~iți / E: ciuguli] 1 Ciupit de ici, de colo. 2 Mâncat prin apucare cu ciocul. 3 (D. mâncăruri) Din care s-a mâncat câte puțin, de ici, de colo. 4 Adunat cu vârful degetelor. 5 Care are urme. 6 (Nob) Ascuțit prost. 7 (D. idei) Înregistrat vag și rar. 8 (Mol; d. persoane; fig) Căruia i se spun vorbe dulci (10). 9 (Mol; d. persoane; fig) Sărutat. 10 (Nob) Certat.

ciugulit1 sn [At: POLIZU / Pl: ~uri / E: ciuguli] 1-11 Ciuguleală (1-11).

CIUGULÍT, -Ă, ciuguliți, -te, adj. (Rar, despre oameni) Ciupit. (Substantivat) Vă-ntîlnirăți cu... unul ciupit de vărsat?...- Da, da, cu ăla ciugulitul ne-am întîlnit. VISSARION, B. 306.

cĭugulít, -ă adj. Olt. Cĭupit. Cĭugulit de bubat, cĭupit de vărsat.

cioculi vt [At: DA / Pzi: ~lésc / E: ctm ciuguli + cioc] A ciuguli.

ciugulí [At: PSALT. 166/33 / Pzi: ~lésc / E: nct] 1 vt (D. păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare. 2 vt A mânca apucând hrana cu ciocul. 3 vt (Fam; d. oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin de ici și de colo. 4 vt (D. oameni) A trage ușor cu degetele de ceva. 5 vt (D. oameni) A curăța ceva, adunând cu vârful degetelor obiecte mici sau fragmente. 6 vt (Nob) A ascuți prost un obiect. 7 vt (D. persoane; înv) A înregistra vag și rar câte o idee la citit (din cauza oboselii). 8 vt (D. apă, unele boli etc.) A lăsa urme. 9 vr (D. păsări) A se scărpina sau a-și aranja penele cu ciocul. 10-11 vtr (D. persoane; fig) A(-și) spune vorbe dulci, gură lângă gură. 12-13 vtr (Mol; d. persoane; fig) A (se) săruta. 14-15 vrr (Nob) A (se) certa.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări, cu privire la mîncare) A ciupi de ici și de colo cu ciocul (pentru a mînca). Porumbeii cu picioarele de mărgean coboară să ciugulească grăunțele din mînă-mi. C. PETRESCU, S. 10. Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, S. N. 13. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind... și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Fig. Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170. 2. (Despre oameni) A îmbuca dintr-un aliment, luînd numai cîte puțin de ici și de colo; (în special) a culege boabe de pe un ciorchine de struguri. Luau bucăți mici și le mestecau îndelung în dinții lor puternici. Ciuguleau cu scumpătate din pîne. SADOVEANU, P. M. 262. ◊ Fig. Ochii mijeau somnoroși [asupra cărții] și abia ciuguleau cîte-o vorbă-două. VLAHUȚĂ, N. 33.

A CIUGULÍ ~ésc tranz. (boabe, fărâme etc.) A mânca apucând (cu mâna, cu gura, cu ciocul) în cantități mici; a ciupi. /Orig. nec.

A SE CIUGULÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre ființe) A face (concomitent) schimb de semne de afecțiune; a se giugiuli; a se drăgosti; a se mângâia. /Orig. nec.

ciugulì v. 1. a mânca ciupind cu ciocul (se zice de pasări); 2. a mânca fără poftă, luând bucăți foarte mici în gură; 3. fig. a se săruta (de tineri îndrăgiți): să vă ciuguliți ca doi hulubași Al. [Derivat din cioc].

cĭugulésc v. tr. (ung. csókolni, a săruta. V. cĭoc, pigulesc). Se zice de păsărĭ cînd apucă cu cĭocu grăunțele. Mănînc puțin de colo și de colo, apuc puțină mîncare: ĭa cĭugulește și tu puțin! V. refl. Se zice despre păsărĭ cînd se curăță cu cĭocu saŭ cînd se alintă una pe alta și (ironic) despre înamorațĭ cînd se sărută.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă

ciugulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuguleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUGULÍ vb. a ciupi, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.)

CIUGULI vb. a ciupi, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciugulí (-lésc, -ít), vb.1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a ciuguli o schemă expr. (intl.) a primi o informație interesantă.

arată toate definițiile

Intrare: ciugulit
ciugulit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciugulit
  • ciugulitul
  • ciugulitu‑
  • ciuguli
  • ciugulita
plural
  • ciuguliți
  • ciuguliții
  • ciugulite
  • ciugulitele
genitiv-dativ singular
  • ciugulit
  • ciugulitului
  • ciugulite
  • ciugulitei
plural
  • ciuguliți
  • ciuguliților
  • ciugulite
  • ciugulitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciuguli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciuguli
  • ciugulire
  • ciugulit
  • ciugulitu‑
  • ciugulind
  • ciugulindu‑
singular plural
  • ciugulește
  • ciuguliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciugulesc
(să)
  • ciugulesc
  • ciuguleam
  • ciugulii
  • ciugulisem
a II-a (tu)
  • ciugulești
(să)
  • ciugulești
  • ciuguleai
  • ciuguliși
  • ciuguliseși
a III-a (el, ea)
  • ciugulește
(să)
  • ciugulească
  • ciugulea
  • ciuguli
  • ciugulise
plural I (noi)
  • ciugulim
(să)
  • ciugulim
  • ciuguleam
  • ciugulirăm
  • ciuguliserăm
  • ciugulisem
a II-a (voi)
  • ciuguliți
(să)
  • ciuguliți
  • ciuguleați
  • ciugulirăți
  • ciuguliserăți
  • ciuguliseți
a III-a (ei, ele)
  • ciugulesc
(să)
  • ciugulească
  • ciuguleau
  • ciuguli
  • ciuguliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciugulit

etimologie:

ciuguli

  • 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciupi piguli 4 exemple
    exemple
    • Porumbeii cu picioarele de mărgean coboară să ciugulească grăunțele din mînă-mi. C. PETRESCU, S. 10.
      surse: DLRLC
    • Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, S. N. 13.
      surse: DLRLC
    • Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind... și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92.
      surse: DLRLC
    • figurat Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170.
      surse: DLRLC
  • 2. familiar (Despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo; (în special) a culege boabe de pe un ciorchine de struguri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: legumi 2 exemple
    exemple
    • Luau bucăți mici și le mestecau îndelung în dinții lor puternici. Ciuguleau cu scumpătate din pîne. SADOVEANU, P. M. 262.
      surse: DLRLC
    • figurat Ochii mijeau somnoroși [asupra cărții] și abia ciuguleau cîte-o vorbă-două. VLAHUȚĂ, N. 33.
      surse: DLRLC

etimologie: