cĭocălăŭ m. (ung. csukló, vîrf de frunză, rudă cu sîrb. čókov, cĭocălăŭ, cu rom. cĭoc, cĭocan, cĭoclej, țiclăŭ, țaclă ș. a. V. Bern. 1, 159). Mold. Cocean de porumb, ștulete fără grăunțe. – În nord. și cĭucălău (Sadov. VR. 1911, 3, 324 și 328). și cĭucalăŭ.

cĭucălăŭ și -alăŭ, V. cĭocălăŭ.

ciucalău, ciucalăi, (ciucălău), s.m. – (reg.) 1. Știulete de porumb; cocean. 2. Ciucure, împletitură din lână, franjuri (Lenghel, 1979). 3. Apelativ vulgar, cu sensul de „penis”. – Din magh. csukló „articulație; încheietura mâinii” (Scriban, MDA), srb. čokov (MDA).