2 intrări

O definiție

A CIUBOTĂRÍ ~ ésc intranz. rar A practica meseria de ciubotar; a fi ciubotar. /Din ciubotar

Intrare: ciubotări
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciubotări ciubotărire ciubotărit ciubotărind singular plural
ciubotărește ciubotăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciubotăresc (să) ciubotăresc ciubotăream ciubotării ciubotărisem
a II-a (tu) ciubotărești (să) ciubotărești ciubotăreai ciubotăriși ciubotăriseși
a III-a (el, ea) ciubotărește (să) ciubotărească ciubotărea ciubotări ciubotărise
plural I (noi) ciubotărim (să) ciubotărim ciubotăream ciubotărirăm ciubotăriserăm, ciubotărisem*
a II-a (voi) ciubotăriți (să) ciubotăriți ciubotăreați ciubotărirăți ciubotăriserăți, ciubotăriseți*
a III-a (ei, ele) ciubotăresc (să) ciubotărească ciubotăreau ciubotări ciubotăriseră
Intrare: ciubotărire
ciubotărire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciubotărire ciubotărirea
plural ciubotăriri ciubotăririle
genitiv-dativ singular ciubotăriri ciubotăririi
plural ciubotăriri ciubotăririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)