2 intrări

2 definiții

ciublí vt [At: N. REV. R. VIII, 85 / Pzi: ~lésc / E: ciublă] (Reg) A sparge gura unui vas.

ciublí, ciublésc, vb. IV. (reg.) a sparge gura unui vas de pământ (oală, ulcior); a știrbi un vas.

Intrare: ciublire
ciublire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciublire ciublirea
plural ciubliri ciublirile
genitiv-dativ singular ciubliri ciublirii
plural ciubliri ciublirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciubli
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciubli ciublire ciublit ciublind singular plural
ciublește ciubliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciublesc (să) ciublesc ciubleam ciublii ciublisem
a II-a (tu) ciublești (să) ciublești ciubleai ciubliși ciubliseși
a III-a (el, ea) ciublește (să) ciublească ciublea ciubli ciublise
plural I (noi) ciublim (să) ciublim ciubleam ciublirăm ciubliserăm, ciublisem*
a II-a (voi) ciubliți (să) ciubliți ciubleați ciublirăți ciubliserăți, ciubliseți*
a III-a (ei, ele) ciublesc (să) ciublească ciubleau ciubli ciubliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)