2 intrări

2 definiții

ciubli vt [At: N. REV. R. VIII, 85 / Pzi: ~lésc / E: ciublă] (Reg) A sparge gura unui vas.

ciublí, ciublésc, vb. IV. (reg.) a sparge gura unui vas de pământ (oală, ulcior); a știrbi un vas.

Intrare: ciublire
ciublire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciublire
  • ciublirea
plural
  • ciubliri
  • ciublirile
genitiv-dativ singular
  • ciubliri
  • ciublirii
plural
  • ciubliri
  • ciublirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciubli
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciubli
  • ciublire
  • ciublit
  • ciublind
singular plural
  • ciublește
  • ciubliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciublesc
(să)
  • ciublesc
  • ciubleam
  • ciublii
  • ciublisem
a II-a (tu)
  • ciublești
(să)
  • ciublești
  • ciubleai
  • ciubliși
  • ciubliseși
a III-a (el, ea)
  • ciublește
(să)
  • ciublească
  • ciublea
  • ciubli
  • ciublise
plural I (noi)
  • ciublim
(să)
  • ciublim
  • ciubleam
  • ciublirăm
  • ciubliserăm
  • ciublisem
a II-a (voi)
  • ciubliți
(să)
  • ciubliți
  • ciubleați
  • ciublirăți
  • ciubliserăți
  • ciubliseți
a III-a (ei, ele)
  • ciublesc
(să)
  • ciublească
  • ciubleau
  • ciubli
  • ciubliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)