4 definiții pentru citură

cítură sf vz ciutură

ciútură sf [At: BIBLIA (1688), 161 /V: cit~ / A și: ciutúră / Pl: ~ri, ~re / E: ml *cytola] (Pop) 1 (Rar) Ulcior (de apă). 2-3 Găleată (sau vas din doage sau dintr-un trunchi scobit) pentru scos apa din fântână. 4 Cantitate de apă care încape într-o ciutură (1-3). 5 (Îe) (Plouă de) toarnă cu ~ra Plouă torențial. 6 (Trs; Ban) Ploscă. 7 (Reg) Fântână. 8 (La moară) Țeavă mai subțire decât buduroiul, pusă la capătul dinspre roată al acestuia. 9 Căușul morii. 10 (Reg) Parte a morii de apă nedefinită mai îndeaproape. 11 (La mori mici) Fusul și roata morii. 12 (Reg) Moară mică și roata ei. 13 (Reg) Morișcă. 14 Dispozitiv de udat zarzavaturi în formă de roată Si: roată sârbească. 15 (Trs) Țeava pipei. 16 (Trs; la pipă) Muștiuc. 17 (Înv; nob) Piuă. 18 (Trs; Ban) Ploscă cu rachiu sau vin cu care se duc mirii la prieteni și rude pentru a-i invita la nuntă. 19 (Fig; reg) Cap de cal.

cĭútură f., pl. ĭ (lat. situta îld. sĭtŭla, din care s´a făcut șitură, apoĭ citură [Munt. vest], cĭutură, ca căcĭulă ș. a. din cășulă. Din situla vine și it. secchia și fr. seille, cĭutură, ca rom. unghie, mascur din ungula, masculus, ĭar var. it. ciótola, scafă, orĭ cĭufolare din sibilare, a șuĭera, corespunde cu rom. lingură din lingula orĭ păcură din picula. Cp. și cu cĭocîrtesc din rus. sokratiti. D. rom. vine bg. čútura, sîrb. čùtura, rut. čútora; turc. čotura și čotra, de unde alb. čotră și ngr. tsĭótra; ung. csutora). Găleată de scos apă din puț (în Munt. vest și citură). La morile de apă saŭ la morile idraulice [!], fie-care despărțitură cu care roata ĭa apa (Mold.). Moară mică cu roata în apă (Hațeg). V. făcăŭ.

Intrare: citură
citură
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular citură citura
plural cituri citurile
genitiv-dativ singular cituri citurii
plural cituri citurilor
vocativ singular
plural