2 intrări

20 de definiții

citațiúne sf vz citație

CITAȚIÚNE s. f. v. citație.

CITAȚIÚNE s. f. v. citație.

CITAȚIÚNE s.f. v. citație.

citați(un)e f. 1. ordinul și actul prin care se somează de a compare înaintea tribunalului; 2. pasaj luat dintr’un autor; 3. punere la ordinea zilei a unui militar pentru o acțiune strălucită sau un act de eroism.

*citațiúne f., (lat. citátio, -ónis). Acțiunea de a cita. Pasagiŭ citat: citațiunile uneĭ cărțĭ. Hîrtie care conține un ordin pin [!] care te cheamă la judecată (ca vinovat orĭ ca martur [!]). – Și -áție.

citáție sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 50 / V: (înv) țit~, ~țiúne (P: -ți-u-), (pop) cet~ / Pl: ~íi / E: fr citation, lat citatio, -onis] 1 Invitație oficială scrisă, prin care persoană este chemată să se înfățișeze, la o anumită dată, înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități Si: citare (1), citat1 (2). 2 (Pex) Hârtie oficială care conține citația (1) Si: citare (2), citat1 (3). 3 (Înv) Pasaj reprodus întocmai dintr-o scriere sau comunicare a cuiva (în sprijinul celor expuse, argumentate) Si: citat1 (1). 4 (Rar) Menționare.

CITÁȚIE, citații, s. f. 1. Invitație oficială scrisă, prin care o persoană este chemată să se înfățișeze la o anumită dată înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități; citare; p. ext. (concr.) hârtie oficială care cuprinde această invitație. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citațiúne s. f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.

CITÁȚIE, citații, s. f. 1. Invitație oficială scrisă, prin care o persoană este chemată să se înfățișeze la o anumită dată înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități; citare; p. ext. (concr.) hârtie oficială care cuprinde această invitație. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citațiúne s. f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.

CITÁȚIE, citații, s. f. 1. Invitație oficială, făcută în scris, prin care o persoană e chemată să se înfățișeze îs ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești sau unei autorități; p. ext. hîrtie oficială (anunțul, ordinul somația, actul) care cuprinde această invitație. Într-o bună dimineață se trezește obștia cu citație. C. PETRESCU. Î. II 208. 2. (Învechit) Citat. Am ținut numai să fac o schiță, folosindu-mă de cîteva citații. IBRĂILEANU, SP. CR. 78. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: citațiúne (MACEDONSKI, O. IV 50, ODOBESCU, S. III 62) s. f.

CITAȚlÚNE s. f. v. citație.

citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)

citáție s. f. (sil. -ți-e), art. citáția (sil. -ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (sil. -ți-i)

CITÁȚIE s. 1. v. citare. 2. (concr.) (prin Transilv.) soroacă. (A primi o ~.)

CITÁȚIE s.f. Invitație oficială scrisă, prin care cineva este chemat să se prezinte înaintea unei instanțe judecătorești; (p. ext.) hârtie oficială care cuprinde această invitație. [Gen. -iei, var. citațiune s.f. / < lat. citatio, it. citazione, cf. fr. citation].

CITÁȚIE s. f. înscris oficial prin care cineva este invitat să se prezinte înaintea unui organ judecătoresc sau de urmărire penală. (< fr. citation, lat. citatio)

CITÁȚIE ~i f. Act oficial prin care o persoană este invitată în fața unei instanțe judecătorești. [G.-D. citației; Sil. -ți-e] /<fr. citation, lat. citatio, ~onis


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CITÁȚIE s. (JUR.) 1. chemare, citare, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 2. (concr.) (prin Transilv.) soroácă. (A primi o ~.)

Intrare: citație
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular citație citația
plural citații citațiile
genitiv-dativ singular citații citației
plural citații citațiilor
vocativ singular
plural
citațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular citațiune citațiunea
plural citațiuni citațiunile
genitiv-dativ singular citațiuni citațiunii
plural citațiuni citațiunilor
vocativ singular
plural
Intrare: citațiune
citațiune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.