mocirlă sf [At: N. TEST (1648), 188^v/33 /V: (înv) ~cerlă, (reg) ~cior~, morcilă, mohâr~, cirlă / Pl: ~le / E: ns cf moceră, moceriță, bg мочило] 1 Apă stătătoare de mică întindere, provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi Si: smârc. 2 Loc mlăștinos, noroios. 3 Noroi. 4 (Fig) Decădere morală. 5 (Fig) Corupție. 6 (Fig) Mediu decăzut din punct de vedere moral Vz cloacă. 7 (Rar) Om decăzut din punct de vedere moral. 8 Pastă subțire obținută din apă, din pământ galben și din băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor înainte de plantare. 9 (Reg) Muruială care servește la construirea pereților caselor țărănești. 10 (Mol) Negură. 11 (Mol) Pâclă. 12 (Reg) Burniță.

MOCIRLĂ, mocirle, s. f. 1. Întindere (mică) de apă stătătoare, plină de mîl. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. SADOVEANU, P. M. 42. Porcii... căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. I 296. Mistreți dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III 110. ♦ Noroi mare, adînc. Oraș înecat în mocirlă dintr-un capăt la altul. GHICA, S. 243. 2. Fig. Stare de decădere morală, în care domnește, necinstea, obscurantismul, viciul; josnicie. Trebuia să mă ridic din mocirla în care căzusem. CAMIL PETRESCU, T. II 243.

MOCIRLĂ ~e f. 1) Apă stătătoare plină de mâl și noroi. 2) fig. Mediu social viciat; mlaștină. /cf. bulg. moțilo

mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA].

mocírlă f., pl. e (pol. moczydlo, rut. močilo, topilă [ca povirlă-povidlă]; ceh. močištĕ, cîmpie umedă [rom. Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg. močurlak, loc mocirlos, d. vsl. moča, baltă, mocirlă, močiti, a uda, moknonti, a se uda; ung. mocsár, macsár, mocirlă. V. mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ. Fig. Situațiune josnică, stare decăzută: în ce mocirlă se tăvălește! – Și măcĭurlă (Bas.). V. smîrc.

cirlă sf vz mocirlă

mocerlă sf vz mocirlă

mociorlă sf vz mocirlă

mohârlă sf vz mocirlă

morcilă sf vz mocirlă

mocirlă s. f., g.-d. art. mocirlei; pl. mocirle

mocirlă s. f., g.-d. art. mocirlei; pl. mocirle

mocirlă s. f., g.-d. art. mocirlei; pl. mocirle

MOCIRLĂ s. v. ceață, negură, pâclă.

MOCIRLĂ s. 1. v. mlaștină. 2. v. noroi.

MOCIRLĂ s. 1. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat într-o ~.) 2. mîl, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (~ formată pe drum.)

mocirlă s. v. CEAȚĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ.

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.

MOCÍRLĂ s. f. 1. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mîl, de noroi, s m î r c ; loc mlăștinos, noroios; noroi, mîl (1), (regional) moceră (1), mocioarcă, (învechit) moceriță. Cîinele s-au întorsu la borîtura sa și porcul spălat la mocirla sa. N. TEST. (1648), 188^/33, cf. ANON. CAR. Ibraim Pașa se îndeletnicește să sece mocirlele și bălțile ce să află în preajma Alecsandretei. CR (1833), 241¹/4. Cită osebire este între munții cei rîzători ai noștri. . . și între mocirlele bălților Dunării și ale lacurilor sărate ale Mării Negre. BOLLIAC, O. 247. Mistreți. . . dau năvală . . . prin mocirlă. ODOBESCU, S. III, 110. Viața, mizeriile de afară îl năvăleau ca niște valuri de mocirlă. VLAHUȚĂ, D. 243. Turcimea. . . cade-n mocirlă. COȘBUC, P. I, 205. Puținele rîuri care se coboară din munți nu mai pot ieși afară și sfîrșesc, ca și alte rîuri ale pustiei, în niște lacuri sau mocirle cu apă sărată. MEHEDINȚI, P. 149. Mocirlele se seacă și se ridică agricultura. MOLiN, R. B. 421. Porcii. . . căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. 296. Cînd am ajuns în mocirlă, obuzele lor, pornite o dată cu. noi, au lovit numai dîmbul dinainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Un miros cumplit ca de mocirlă răscolită ne izbește. SADOVEANU, O. II, 490. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. id. P. M. 42. Cînd plouă, înoți în mocirle pînă la gît; cînd nu plouă, mesteci și înghiți praf. C. PETRESCU, A. R. 39. Sub pod, apa coclită, năpădită de buruieni, părea o mocirlă. V. ROM. aprilie 1955, 130. Țiganul fără nici o pedecă a ajuns la rît și țîp cu popa în baltă, unde fu mocirla mai afundă. CĂTANĂ, P. B. II, 98. Se tăvălește într-o mocirlă ca bivolii. RETEGANUL, P. III, 39. Vin de mă scoate pă mine Din astă cirlă, Cirlă mocirlă. ȘEZ. VIII, 170, cf. MAT. FOLK. 64, com. MARIAN, I. CR. II, 276, PAMFILE, B. 12, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 63/62, 772, ALR I 398/109,118, ALR II 5 059/531, 762, 5 686/2, 728. Am o claie: Sub o claie, o poieniță; Sub o poieniță, două arături; Sub două arături, o mocirlă (Capul). GOROVEI, C. 40. ◊ F i g. Furnică mulțimea în colbul de pe uliți Și ochii ei ce poartă mocirle de păcate Aruncă răutate. PETICĂ, O. 81. ♦ F i g. Decădere morală, corupție; mediu decăzut din punct de vedere moral. V. c l o a c ă. Rușine ! Rușine ! Nu mai există oameni ! Lumea s-a prefăcut într-o mocirlă. DELAVRANCEA, T. 42. Mă gîndesc în ce mocirlă te poate băga o femeie. CAMIL PETRESCU, U. N. 235, cf. id. T. II, 243. De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul Tu vei rămíne nufărul de nea. BENIUC, C. P. 50. ♦ (Rar) Om decăzut din punct de vedere moral. Copilul cel de altădată. . . E azi mocirla noroioasă Cu adîncime-ntunecoasă. MAKEDONSKI, O. I, 38. 2. Pastă subțire obținută din apă, din pămînt galben și din băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor înainte de plantare. MDT, cf. LTR². ♦ (Regional) Muruială (care servește la construirea pereților caselor țărănești) (Filiași-Craiova). CHEST. II 86/31. 3. (Prin Mold.) Negură, pîclă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 64, I. CR. I, 60, COMAN, GL. ♦ Bură, burniță. E mocirlă (burează de ploaie). PAMFILE, J. II, 155. – Pl.: mocirle. - Și: (învechit) mocérlă (ANON. CAR.), (regional) mociórlă (H XI 505), morcilă (H XVIII 137), mohírlă (CHEST. IV 63/106), cirlă s. f. – Din slav., cf. bg. м о ч и л о, rom. moceră, moceriță.