CIRCUMLOCUȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

circumlocuție sf [At: DA ms / V: ~com~, ~conl~, ~conlocuțiune, ~țiune / Pl: ~ii / E: ns cf lat circumlocutio, fr circonlocution] (Liv) Perifrază.

CIRCUMLOCUȚIE, circumlocuții, s. f. (Livr.) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

CIRCUMLOCUȚIE, circumlocuții, s. f. Perifrază, șir de cuvinte folosit pentru a exprima pe ocolite o idee care poate fi redată direct, mai concis. – Pronunțat; -ți-e. – Variantă: circumlocuțiune s. f.

CIRCUMLOCUȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen. -iei, var. circumlocuțiune s.f. / < lat. circumlocutio < circum – împrejur, loqui – a vorbi, cf. fr. circonlocution].

CIRCUMLOCUȚIE s. f. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. (< fr. circonlocution, lat. circumlocutio)

CIRCUMLOCUȚIE ~i f. lingv. Redare indirectă a unei idei. /<lat. circumlocutio, ~onis

circomlocuție sf vz circumlocuție

circonlocuție sf vz circumlocuție corectat(ă)

circonlocuțiune sf vz circumlocuție corectat(ă)

circumlocuțiune sf vz circumlocuție

CIRCUMLOCUȚIUNE s. f. v. circumlocuție.

CIRCUMLOCUȚIUNE s.f. v. circumlocuție.

circumlocuți(un)e f. ocol de vorbe, perifrază: autorul naturei (adică Dumnezeu).

*circumlocuțiúne f. (lat. circum-locútio, -ónis). Ocol de vorbă, perifrază, ca: zeamă de strugurĭ îld. must orĭ vin.

circumlocuție (desp. -ți-e) (rar) s. f., art. circumlocuția (desp. -ți-a), g.-d. art. circumlocuției; pl. circumlocuții, art. circumlocuțiile (desp. -ți-i-)

circumlocuție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocuția (-ți-a), g.-d. art. circumlocuției; pl. circumlocuții, art. circumlocuțiile (-ți-i-)

circumlocuție s. f. (sil. -ți-e), art. circumlocuția (sil. -ți-a), g.-d. art. circumlocuției; pl. circumlocuții, art. circumlocuțiile (sil. -ți-i-)

CIRCUMLOCUȚIE s. v. perifrază.

circumlocuție s. v. PERIFRAZĂ.

CIRCUMLOCUȚIE (CIRCUMLOCUȚIUNE) s. f., livr. (< lat. circumlocutio < circum „jmprejur” + loqui „a vorbi”, cf. fr. circumlocution): v. perifrază.

circumlocuțiune (lat. circum „în jurul” + loqui „a vorbi”), sin. pronominale (Dumarsais), sin. perifrază (Larousse, Morier, Lausberg) (I).