5 definiții pentru circumlocuțiune

circumlocuțiúne sf vz circumlocuție

CIRCUMLOCUȚIÚNE s. f. v. circumlocuție.

CIRCUMLOCUȚIÚNE s.f. v. circumlocuție.

circumlocuți(un)e f. ocol de vorbe, perifrază: autorul naturei (adică Dumnezeu).

*circumlocuțiúne f. (lat. circum-locútio, -ónis). Ocol de vorbă, perifrază, ca: zeamă de strugurĭ îld. must orĭ vin.

Intrare: circumlocuțiune
circumlocuțiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular circumlocuțiune circumlocuțiunea
plural circumlocuțiuni circumlocuțiunile
genitiv-dativ singular circumlocuțiuni circumlocuțiunii
plural circumlocuțiuni circumlocuțiunilor
vocativ singular
plural