cipcă sf [At: (a. 1750) IORGA, S. D. XII, 59 / V: cipsă, ciptă, circă², citcă / Pl: ~pce, ~pci / E: mg csipke] 1 (Trs) Dantelă. 2 (Reg) Panglică. 3 (Reg) Brățară.

cipsă sf vz cipcă

ciptă sf vz cipcă

circă² sf vz cipcă

citcă sf vz cipcă

CIPCĂ, cipci, s. f. (Transilv.) Dantelă. O păreche de papuci de-aceia cu roze și cipci. SLAVICI, la TDRG. Vinde-ți, mîndro, ce ți-i vinde, Vinde-ți cipca de la poale, Mă scoate de la-nchisoare. HODOȘ, P. P. 89.

CIPCĂ, cipci, s. f. (Reg.) Dantelă. – Magh. csipke (sb. čipka).

cípcă f., pl. ĭ saŭ e (ung. csipke). Trans. Maram. Dantelă (Iorga, Negoț. 236; Țpl.).

CIPCĂ s. v. dantelă.

cipcă s. v. DANTELĂ.

cipcă (cipci), s. f. – 1. Broderie. – 2. Panglică. Mag. csipke (Tiktin; DAR), cf. sb. cipka. În Trans.

cipci, cipcesc, vb. IV (reg.) a fura, a mangli, a șuti.

cipcă s.f. (reg.) 1. împletitură făcută cu acul; dantelă, horbotă, spițură. 2. panglică, fundă, cordea, cordică, petele. 3. brățară.

cipcă, s.f. – (reg.) 1. Dantelă. 2. Panglică, bentiță: „Și la ochi o cipcă neagră, / Să nu vadă cine leagă” (Bilțiu, 2006: 131). – Din magh. csipke „dantelă” (Tiktin, cf. DER; MDA).

cipcă, s.f. – Împletitură făcută cu acul din bumbac; dantelă. – Din magh. csipke (MDA).