cioran sm [At: BUL. FIL. IV, 155 / Pl: ~i / E: cioară + -an] (Înv; arg) 1 Hoț. 2 Om șmecher.

cioran (-ni), s. m. – (Arg.) Hoț, borfaș. Țig. čor „hoț”, cu suf. -an. – Der. ciorănie, s. f. (hoție); ciordi, vb. (a fura, a șterpeli), din țig. čor-, aorist čordom „a fura” (Graur, Rom., LII, 565; Graur 186; Juilland 162), cf. țig., sp. chorar „a fura”, choruy „a fura” (Besses 64); ciordeală, s. f. (furtișag); ciorditor, s. m. (hoț); cioreca, vb. (Trans. de Nord, a fura); ciorti, vb. (a fura); ciordăni, vb. (a fura cu pretextul de a veni cu colindul), compunere umoristică de la ciordi cu iordăni, pe care DAR o interpretează numai în sensul ultimului cuvînt. Toți termenii aparțin argoului. Ciorîng, s. m. (păstor) reprezintă gen. de la același cuvînt țig. čorango „de hoț” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 132); der. ciorînglav, s. m. (poreclă dată țiganilor; plantă nedeterminată), cu o terminație greșit identificată, probabil țig. (Tiktin; DAR; Graur 138); sensul de „plantă” este o confuzie cu ciornoglav, din bg. černoglava „cu capul negru”.

CIORAN, Emil (1911-1995, n. Rășinari, Sibiu), gînditor și scriitor francez de origine română. Stabilit în Franța (1937). În reflecțiile sale, temele eterne (Dumnezeu, iubire, timp, moarte) sînt abordate din perspectiva unei viziuni pesimiste asupra omului care, trăind într-o lume în întregime absurdă și „în descompunere”, nu are altă alternativă decît „disperarea”; respinge „sistemul”, cultivînd un stil aforistic („Pe culmile disperării”, „Schimbarea la față a României”, „Lacrimi și sfinți”, „Précis de décomposition”, „Syllogisme de l’amerture”, „Ecartèlement”, „La tentation d’exister”, „Histoire et utopie”, „Aveux et anathèmes”).

cioran, -că, ciorani, -ce s. m., s. f. 1. țigan. 2. hoț. 3. individ zgârcit. 4. (deț.) deținut care refuză să-și împartă pachetul de alimente cu vecinii de celulă.