3 intrări

23 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cioplitoare f. cuțit sau daltă de cioplit.

cĭoplitoáre f., pl. orĭ. Instrument de cĭoplit (daltă, cuțitoaĭe, cuțit).

cioplitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 275 / Pl: ~i, ~oare / E: ciopli + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care cioplește (5). 3 sm (Înv) Sculptor. 4 sm (Iuz) Lucrător la ocnă, care netezea pereții de sare. 5 sn Rindea cu talpă curbă Si: (reg) ciopleică (1). 6 sn (Pex) Cuțitoaie. 7 sn (Reg) Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. 8 sn Lemn pe care se cioplesc alte lemne Si: ciopleică (2).

CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor.

CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor.

CIOPLITÓR1, cioplitoare, s. n. 1. Rindea cu talpa curbă, servind la netezirea lemnului. 2. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului.

CIOPLITÓR2, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f. Persoană care cioplește.

CIOPLITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Muncitor specializat în lucrări de cioplire (în piatră, în lemn etc.). /a ciopli + suf. ~tor

CIOPLITÓR1 ~oáre n. 1) Rindea cu talpa curbată, folosită pentru cioplirea lemnului. 2) Unealtă de oțel în formă de pană folosită la cioplit; daltă. 3) Unealtă cu care se curăță copita calului. /a ciopli + suf. ~tor

cioplitor m. 1. cel ce cioplește lemnul sau piatra; 2. lucrător la ocne, care netezește pereții de sare; 3. sculptor ordinar; 4. un fel de rândea.

cĭoplitór m. Lucrător care cĭoplește, maĭ ales peatră. Sculptor prost. S. n., pl. oare. Rîndea cu tăișu curb cu care se ĭaŭ primele așchiĭ ale uneĭ scîndurĭ în ainte de a o fățui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cioplitoáre2 (unealtă) (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitórii; pl. cioplitóri

cioplitoáre1 (persoană) (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitoárei; pl. cioplitoáre

cioplitoáre (persoană) s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. cioplitoárei; pl. cioplitoáre

cioplitoáre (instrument) s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. cioplitórii; pl. cioplitóri

cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre

cioplitór (instrument) s. n. (sil. -pli-), pl. cioplitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOPLITOÁRE s. v. cuțitoaie.

CIOPLITOARE s. (TEHN.) cuțitoaie, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ a dulgherului, a tîmplarului.)

CIOPLITÓR s. cuțitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ul potcovarul curăță copita calului.)

CIOPLITÓR s. v. dulgher, lemnar, pietrar, sculptor, tâmplar.

CIOPLITOR s. (TEHN.) cuțitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)

cioplitor s. v. DULGHER. LEMNAR. PIETRAR. SCULPTOR. TÎMPLAR.

Intrare: cioplitoare (persoană)
cioplitoare1 (pl. -e) substantiv feminin admite vocativul
  • silabație: cio-pli-
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioplitoare
  • cioplitoarea
plural
  • cioplitoare
  • cioplitoarele
genitiv-dativ singular
  • cioplitoare
  • cioplitoarei
plural
  • cioplitoare
  • cioplitoarelor
vocativ singular
  • cioplitoare
  • cioplitoareo
plural
  • cioplitoarelor
Intrare: cioplitoare (unealtă)
cioplitoare2 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: cio-pli-
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioplitoare
  • cioplitoarea
plural
  • cioplitori
  • cioplitorile
genitiv-dativ singular
  • cioplitori
  • cioplitorii
plural
  • cioplitori
  • cioplitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: cioplitor (unealtă)
cioplitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: cio-pli-tor
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioplitor
  • cioplitorul
  • cioplitoru‑
plural
  • cioplitoare
  • cioplitoarele
genitiv-dativ singular
  • cioplitor
  • cioplitorului
plural
  • cioplitoare
  • cioplitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cioplitoare (unealtă)

etimologie:

cioplitor, -oare (persoană) cioplitoare cioplitor

  • 1. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Ciopli + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

cioplitor (unealtă)

  • 1. Rindea cu talpa curbă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Ciopli + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09