2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciopârtire sf vz ciopârțire

ciopăți v vz ciopârti

ciopârti vt vz ciopârți

ciopârți vt [At: BARONZI, L. 105/4 / V: ~ocâltí, ~rtí / Pzi: ~țésc / E: ciopată cf cârti] 1 A tăia în bucăți mici. 2 A tranșa. 3 A ciopli rău. 4-5 (Reg) A tăia fără îndemânare (sau fără rost).

ciopârțire sf [At: MORARIU, Pl: 31 / V: ~rtire / Pl: ~ri / E: ciopârți] 1 Tăietură. 2 Tranșă. 3 Cioplitură rea. 4-5 (Reg) Tăietură rea (sau inutilă).

CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.

CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.

CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r) (modificat după parte).

CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți.

CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți.

CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli rău, neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r) (modificat după parte).

CIOPĂȚÍ vb. IV v. ciopîrți.

CIOPÎRTÍ vb. IV V. ciopliți.

CIOPÎRȚÍ, ciopîrțesc, vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică o ființă sau o parte a corpului ei) A tăia în bucăți. V. hăcui, măcelări, mutila. Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254. Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114. ◊ (Prin exagerare) Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186. ◊ Fig. Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49. 2. A tăia un obiect într-un mod neregulat sau la întîmplare; a ciopli rău, neîndemînatic, unde nu trebuie. (Atestat în forma ciopîrți) O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166. – Variante: ciopîrțí (ODOBESCU, S. II 513), ciopățí (TEODORESCU, P. P. 479) vb. IV.

CIOPÎRȚÍRE, ciopîrțiri, s. f. Acțiunea de a ciopîrți; ciopîrțeală.

A CIOPÂRȚÍ ~ésc tranz. 1) (un obiect) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a bucăți; a ciocârti. 2) (un material, o piesă etc.) A lucra rău, inestetic, dând dovadă de neîndemânare. /Din reg. ciopartă

ciopârțì v. a tăia în bucăți.

cĭopățésc și cĭopîrțésc (Munt.), cĭopîrtesc (Olt.) și cĭocîrtésc (Mold.) v. tr. (d. cĭopată). Mutilez, cebăluĭesc, cĭumpăvesc, cĭumpățesc, retez cîte o bucată de icĭ și de colo, scurtez: a cĭopăți coada unuĭ cîĭne.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă

ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri

ciopârțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciopârțeáscă

ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri

arată toate definițiile

Intrare: ciopârți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopârți
  • ciopârțire
  • ciopârțit
  • ciopârțitu‑
  • ciopârțind
  • ciopârțindu‑
singular plural
  • ciopârțește
  • ciopârțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopârțesc
(să)
  • ciopârțesc
  • ciopârțeam
  • ciopârții
  • ciopârțisem
a II-a (tu)
  • ciopârțești
(să)
  • ciopârțești
  • ciopârțeai
  • ciopârțiși
  • ciopârțiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopârțește
(să)
  • ciopârțească
  • ciopârțea
  • ciopârți
  • ciopârțise
plural I (noi)
  • ciopârțim
(să)
  • ciopârțim
  • ciopârțeam
  • ciopârțirăm
  • ciopârțiserăm
  • ciopârțisem
a II-a (voi)
  • ciopârțiți
(să)
  • ciopârțiți
  • ciopârțeați
  • ciopârțirăți
  • ciopârțiserăți
  • ciopârțiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopârțesc
(să)
  • ciopârțească
  • ciopârțeau
  • ciopârți
  • ciopârțiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopăți
  • ciopățire
  • ciopățit
  • ciopățitu‑
  • ciopățind
  • ciopățindu‑
singular plural
  • ciopățește
  • ciopățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopățesc
(să)
  • ciopățesc
  • ciopățeam
  • ciopății
  • ciopățisem
a II-a (tu)
  • ciopățești
(să)
  • ciopățești
  • ciopățeai
  • ciopățiși
  • ciopățiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopățește
(să)
  • ciopățească
  • ciopățea
  • ciopăți
  • ciopățise
plural I (noi)
  • ciopățim
(să)
  • ciopățim
  • ciopățeam
  • ciopățirăm
  • ciopățiserăm
  • ciopățisem
a II-a (voi)
  • ciopățiți
(să)
  • ciopățiți
  • ciopățeați
  • ciopățirăți
  • ciopățiserăți
  • ciopățiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopățesc
(să)
  • ciopățească
  • ciopățeau
  • ciopăți
  • ciopățiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopârti
  • ciopârtire
  • ciopârtit
  • ciopârtitu‑
  • ciopârtind
  • ciopârtindu‑
singular plural
  • ciopârtește
  • ciopârtiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopârtesc
(să)
  • ciopârtesc
  • ciopârteam
  • ciopârtii
  • ciopârtisem
a II-a (tu)
  • ciopârtești
(să)
  • ciopârtești
  • ciopârteai
  • ciopârtiși
  • ciopârtiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopârtește
(să)
  • ciopârtească
  • ciopârtea
  • ciopârti
  • ciopârtise
plural I (noi)
  • ciopârtim
(să)
  • ciopârtim
  • ciopârteam
  • ciopârtirăm
  • ciopârtiserăm
  • ciopârtisem
a II-a (voi)
  • ciopârtiți
(să)
  • ciopârtiți
  • ciopârteați
  • ciopârtirăți
  • ciopârtiserăți
  • ciopârtiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopârtesc
(să)
  • ciopârtească
  • ciopârteau
  • ciopârti
  • ciopârtiseră
Intrare: ciopârțire
ciopârțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciopârțire
  • ciopârțirea
plural
  • ciopârțiri
  • ciopârțirile
genitiv-dativ singular
  • ciopârțiri
  • ciopârțirii
plural
  • ciopârțiri
  • ciopârțirilor
vocativ singular
plural
ciopârtire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciopârtire
  • ciopârtirea
plural
  • ciopârtiri
  • ciopârtirile
genitiv-dativ singular
  • ciopârtiri
  • ciopârtirii
plural
  • ciopârtiri
  • ciopârtirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciopârți ciopăți ciopârti

  • 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bucăți ciocârti tăia 4 exemple
    exemple
    • Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254.
      surse: DLRLC
    • Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114.
      surse: DLRLC
    • prin exagerare Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186.
      surse: DLRLC
    • figurat Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49.
      surse: DLRLC
  • 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: ciopli tăia un exemplu
    exemple
    • O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • ciopa(r)tă (modificat după parte).
    surse: DEX '09 DEX '98

ciopârțire ciopârtire

etimologie:

  • vezi ciopârți
    surse: DEX '98 DEX '09