2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciopârtire sf vz ciopârțire

CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.

CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.

CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r) (modificat după parte).

CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți.

CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți.

ciopăți v vz ciopârti

ciopârti vt vz ciopârți

ciopârți vt [At: BARONZI, L. 105/4 / V: ~ocâltí, ~rtí / Pzi: ~țésc / E: ciopată cf cârti] 1 A tăia în bucăți mici. 2 A tranșa. 3 A ciopli rău. 4-5 (Reg) A tăia fără îndemânare (sau fără rost).

ciopârțire sf [At: MORARIU, Pl: 31 / V: ~rtire / Pl: ~ri / E: ciopârți] 1 Tăietură. 2 Tranșă. 3 Cioplitură rea. 4-5 (Reg) Tăietură rea (sau inutilă).

CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli rău, neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r) (modificat după parte).

CIOPĂȚÍ vb. IV v. ciopîrți.

CIOPÎRTÍ vb. IV V. ciopliți.

CIOPÎRȚÍ, ciopîrțesc, vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică o ființă sau o parte a corpului ei) A tăia în bucăți. V. hăcui, măcelări, mutila. Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254. Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114. ◊ (Prin exagerare) Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186. ◊ Fig. Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49. 2. A tăia un obiect într-un mod neregulat sau la întîmplare; a ciopli rău, neîndemînatic, unde nu trebuie. (Atestat în forma ciopîrți) O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166. – Variante: ciopîrțí (ODOBESCU, S. II 513), ciopățí (TEODORESCU, P. P. 479) vb. IV.

CIOPÎRȚÍRE, ciopîrțiri, s. f. Acțiunea de a ciopîrți; ciopîrțeală.

A CIOPÂRȚÍ ~ésc tranz. 1) (un obiect) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a bucăți; a ciocârti. 2) (un material, o piesă etc.) A lucra rău, inestetic, dând dovadă de neîndemânare. /Din reg. ciopartă

ciopârțì v. a tăia în bucăți.

cĭopățésc și cĭopîrțésc (Munt.), cĭopîrtesc (Olt.) și cĭocîrtésc (Mold.) v. tr. (d. cĭopată). Mutilez, cebăluĭesc, cĭumpăvesc, cĭumpățesc, retez cîte o bucată de icĭ și de colo, scurtez: a cĭopăți coada unuĭ cîĭne.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă

ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri

ciopârțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciopârțeáscă

ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri

arată toate definițiile

Intrare: ciopârți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopârți
  • ciopârțire
  • ciopârțit
  • ciopârțitu‑
  • ciopârțind
  • ciopârțindu‑
singular plural
  • ciopârțește
  • ciopârțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopârțesc
(să)
  • ciopârțesc
  • ciopârțeam
  • ciopârții
  • ciopârțisem
a II-a (tu)
  • ciopârțești
(să)
  • ciopârțești
  • ciopârțeai
  • ciopârțiși
  • ciopârțiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopârțește
(să)
  • ciopârțească
  • ciopârțea
  • ciopârți
  • ciopârțise
plural I (noi)
  • ciopârțim
(să)
  • ciopârțim
  • ciopârțeam
  • ciopârțirăm
  • ciopârțiserăm
  • ciopârțisem
a II-a (voi)
  • ciopârțiți
(să)
  • ciopârțiți
  • ciopârțeați
  • ciopârțirăți
  • ciopârțiserăți
  • ciopârțiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopârțesc
(să)
  • ciopârțească
  • ciopârțeau
  • ciopârți
  • ciopârțiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopăți
  • ciopățire
  • ciopățit
  • ciopățitu‑
  • ciopățind
  • ciopățindu‑
singular plural
  • ciopățește
  • ciopățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopățesc
(să)
  • ciopățesc
  • ciopățeam
  • ciopății
  • ciopățisem
a II-a (tu)
  • ciopățești
(să)
  • ciopățești
  • ciopățeai
  • ciopățiși
  • ciopățiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopățește
(să)
  • ciopățească
  • ciopățea
  • ciopăți
  • ciopățise
plural I (noi)
  • ciopățim
(să)
  • ciopățim
  • ciopățeam
  • ciopățirăm
  • ciopățiserăm
  • ciopățisem
a II-a (voi)
  • ciopățiți
(să)
  • ciopățiți
  • ciopățeați
  • ciopățirăți
  • ciopățiserăți
  • ciopățiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopățesc
(să)
  • ciopățească
  • ciopățeau
  • ciopăți
  • ciopățiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciopârti
  • ciopârtire
  • ciopârtit
  • ciopârtitu‑
  • ciopârtind
  • ciopârtindu‑
singular plural
  • ciopârtește
  • ciopârtiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciopârtesc
(să)
  • ciopârtesc
  • ciopârteam
  • ciopârtii
  • ciopârtisem
a II-a (tu)
  • ciopârtești
(să)
  • ciopârtești
  • ciopârteai
  • ciopârtiși
  • ciopârtiseși
a III-a (el, ea)
  • ciopârtește
(să)
  • ciopârtească
  • ciopârtea
  • ciopârti
  • ciopârtise
plural I (noi)
  • ciopârtim
(să)
  • ciopârtim
  • ciopârteam
  • ciopârtirăm
  • ciopârtiserăm
  • ciopârtisem
a II-a (voi)
  • ciopârtiți
(să)
  • ciopârtiți
  • ciopârteați
  • ciopârtirăți
  • ciopârtiserăți
  • ciopârtiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciopârtesc
(să)
  • ciopârtească
  • ciopârteau
  • ciopârti
  • ciopârtiseră
Intrare: ciopârțire
ciopârțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciopârțire
  • ciopârțirea
plural
  • ciopârțiri
  • ciopârțirile
genitiv-dativ singular
  • ciopârțiri
  • ciopârțirii
plural
  • ciopârțiri
  • ciopârțirilor
vocativ singular
plural
ciopârtire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciopârtire
  • ciopârtirea
plural
  • ciopârtiri
  • ciopârtirile
genitiv-dativ singular
  • ciopârtiri
  • ciopârtirii
plural
  • ciopârtiri
  • ciopârtirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciopârți ciopăți ciopârti

  • 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bucăți ciocârti tăia 4 exemple
    exemple
    • Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254.
      surse: DLRLC
    • Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114.
      surse: DLRLC
    • prin exagerare Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186.
      surse: DLRLC
    • figurat Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49.
      surse: DLRLC
  • 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: ciopli tăia un exemplu
    exemple
    • O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • ciopa(r)tă (modificat după parte).
    surse: DEX '09 DEX '98

ciopârțire ciopârtire

etimologie:

  • vezi ciopârți
    surse: DEX '98 DEX '09