CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung.

ciont¹ sn [At: ANON. CAR. / V: cioantă sf / Pl: ~oante / E: mg csont] (Mgm) 1 Os. 2 (Pex) Ciolan (1). 3 (Île) A fi înghețat (sau adormit, uscat) ca ~ul A fi tare înghețat. 4 (Îe) Să-ți fie de ~oante Să-ți fie de cap. 5 (Gmț) Mână. 6 (Gmț; lpl) Degete.

ciont³, ~oántă [At: ISPIRESCU, L. 252 / Pl: ~nți, ~oánte / E: nct] 1 a (D. obiecte, lucruri sau ființe) Care are o parte lipsă (mai ales extremitățile) Cf bont, ciomp, ciong, ciung, ciunt. 2 a Care are coada scurtă. 3 a Care nu are un corn. 4 sm Bucată mică rămasă dintr-un băț, ciomag sau ramură Și ciot, ciump. 5 smf Parte rămasă dintr-un membru amputat. 6 sm (Îs) ~ul cozii Rădăcină a cozii.

ciont² sm [At: H XVII, 229 / Pl: ~nți / E: nct] (Reg) Șoarece de munte Si: (îrg) ciontâc.

ciunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 173/2 / Pl: ~nți, ~e / E: ctm ciot + ciung] 1-4 smf, a Ciung (1-4). 5-6 a (D. animale) Cu coada sau urechile tăiate. 7 sm (Îvp; îs) ~ olog Olog de ambele picioare, care se mișcă numai cu ajutorul mâinilor. 8 a (D. lucruri) Scurtat. 9 a (D. vite) Ciung (6).

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. 1. Ciung. Cel dinții care-a venit, Șchiop și ciunt s-a nemerit. împăratul l-a-ntrebat Cum de-i ciunt și de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. ◊ Fig. Fără voie, Sanda își dete cu mena prin pletele ei ciunte, care-i cădeau peste ochi. CARAGIALE, S. 21. ◊ (Substantivat) I s-au curmat mînile, de au picat palmele de la încheietură jos, și el au rămas ciunt. SBIERA, P. 31. 2. (Rar) Șchiop. (Substantivat) Ș-au pornit frumoasă nuntă, De pășea pînă și ciuntă. EMINESCU, L. P. 148. 3. (Despre copaci) Lipsit de crengi sau de frunze, gol, despuiat. Se zărea lîngă un pom ciunt un ocol rotund. CAMILAR, N. I 376. – Variantă: (regional) ciont, cioántă (ISPIRESCU, L. 252) adj.

CIUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părți ale corpului) Care a fost retezat sau rupt; supus ciuntirii; ciung. 3) și substantival (despre ființe) Care este lipsit de o parte a corpului; fără o parte a corpului. 3) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciung. /Contaminare dintre ciot + ciung

ciont n. buștean, buturugă: un ciont de lemn. [Formă nazalizată din ciot], ║ a. tocit în vârf sau pe de mărgini. [Lit. trunchiat]. V. ciunt.

ciunt a. scurtat (de urechi sau de coadă). V. ciont.

1) cĭont n., pl. cĭoante și cĭonturĭ (ung. csont, os. V. cĭontonog, cĭunt, cĭot și bont). Bucată, frîntură (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane: acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V. cĭoantă): Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ cĭont), înghețat bocnă.

2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.

cĭontésc și -țésc, V. cĭuntesc.

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.

cĭuntésc v. tr. (d. cĭunt). Fac cĭunt, mutilez. Fig. Micșorez, știrbesc: a cĭunti o țară. – Și cĭontesc și cĭonțesc (est). Rar cĭuntez.

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. sg. ciúntă, pl. ciúnte

ciunt

ciunt, -tă.