cioflấnc sn [At: I. CR. IV, 131 / V: ~ng, ~líng / Pl: ~nce, ~uri / E: săs Schivlänk] (Reg) 1 Cui de fier cu verigă la un capăt și ascuțit la celălalt capăt, care se întrebuințează la trasul butucilor. 2 Cârlig cu care se strânge fânul.

cioflấnc, cioflấncuri, s.n. (reg.) pană de fier, cui de fier, belciug de fier, cârlig, lanț de tras poveri.

cioflînc (-curi), S. n. – Cîrlig. Germ. Schiebling, prin intermediul pronunțării săs. Schivlänk (Drăganu, Dacor., III, 707). Mag. csafling ar putea proveni din rom. După Iordan, BF, II, 172, este vorba de o creație expresivă, identificînd-o cu cuvîntul următor.

cĭoflî́nc și șoflî́nc n., pl. e și urĭ (sas. schivlenk, germ. schiebling. D. rom. vine ung. csáfling, csopling. Dac. 3, 707). Trans. Mold. Un lanț scurt care are un cîrlig la capăt și servește la legat butuciĭ care trebuĭe să fie trașĭ. (Și la dricu pluguluĭ e un cĭoflînc). – Și -îng.