2 intrări

9 definiții

ciocmăní [At: ISPIRESCU, L. 333 / V: ciogm~ / Pzi: ~nésc / E: cf mg csokmöny] (Pop) 1 vt A cicăli pe cineva. 2-3 vtr A (se) certa. 4 vi A vorbi tare și urât.

CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni.

CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni.

ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă

ciocmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocmăneáscă

CIOCMĂNÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, sâcâi.

ciocmănì v. 1. a certa într’una, a bate capul: după ce-l mai ciocmăni muierea o toană ISP.; 2. fam. a discuta cu sgomot și cu vorbe atingătoare. [Dintrún primitiv ciocman, augmentativ din cioc: imagine luată dela păsările ciocănitoare].

cĭocmănésc v. tr. (din cĭocnesc și jăcmănesc). Munt. Fam. Cĭocănesc, cert, mustru. – Și cĭogmănesc și (după cĭomag) și cĭocmăgesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciocmăni vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.

Intrare: ciocmăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciocmăni
  • ciocmănire
  • ciocmănit
  • ciocmănitu‑
  • ciocmănind
  • ciocmănindu‑
singular plural
  • ciocmănește
  • ciocmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciocmănesc
(să)
  • ciocmănesc
  • ciocmăneam
  • ciocmănii
  • ciocmănisem
a II-a (tu)
  • ciocmănești
(să)
  • ciocmănești
  • ciocmăneai
  • ciocmăniși
  • ciocmăniseși
a III-a (el, ea)
  • ciocmănește
(să)
  • ciocmănească
  • ciocmănea
  • ciocmăni
  • ciocmănise
plural I (noi)
  • ciocmănim
(să)
  • ciocmănim
  • ciocmăneam
  • ciocmănirăm
  • ciocmăniserăm
  • ciocmănisem
a II-a (voi)
  • ciocmăniți
(să)
  • ciocmăniți
  • ciocmăneați
  • ciocmănirăți
  • ciocmăniserăți
  • ciocmăniseți
a III-a (ei, ele)
  • ciocmănesc
(să)
  • ciocmănească
  • ciocmăneau
  • ciocmăni
  • ciocmăniseră
Intrare: ciocmănit
ciocmănit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocmănit
  • ciocmănitul
  • ciocmănitu‑
  • ciocmăni
  • ciocmănita
plural
  • ciocmăniți
  • ciocmăniții
  • ciocmănite
  • ciocmănitele
genitiv-dativ singular
  • ciocmănit
  • ciocmănitului
  • ciocmănite
  • ciocmănitei
plural
  • ciocmăniți
  • ciocmăniților
  • ciocmănite
  • ciocmănitelor
vocativ singular
plural
ciocmănire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocmănire
  • ciocmănirea
plural
  • ciocmăniri
  • ciocmănirile
genitiv-dativ singular
  • ciocmăniri
  • ciocmănirii
plural
  • ciocmăniri
  • ciocmănirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)