cioaclă sf [At: PONTBRIANT, D. / P: cioa~ / Pl: ~le / E: mg csaklya] 1 (Reg) Săniuță cu care se dau copiii iarna pe zăpadă Si: (reg) bârzeică. 2 (Reg) Sanie mică pentru căratul lemnelor Si: (reg) barzeică, bârgeică, cochirlă, torniță. 3 (Reg) Cantitate de lemn care încape într-o astfel de săniuță. 4 (Înv) Prăjină cu cârlig cu care se trăgeau cadavrele ciumaților Si: cange. 5 (Înv) Cărucior pentru transportarea cadavrelor ciumaților.

CIOACLĂ, cioacle, s. f. (Regional) Sanie mică (folosită mai ales pentru a aduce lemne din pădure); încărcătura care încape pe o astfel de sanie. P-așa frig o cioaclă de lemne costă un galben. DELAVRANCEA, H. T. 35.

cioaclă f. 1. cârlig de înhățat pe cei morți de ciumă; 2. cărucioară pentru transportul lor; 3. cărucioară de lemne; 4. Tr. bargeica. [Serb. ČAKLJA].

cĭoáclă f., pl. e (var. din țaclă, ca cĭuf față de țop 1. De aci și sîrb. rut. čakija, ung. csaklya, cîrlig. V. cĭoacă 2, cĭoclaș, cĭoclu, încĭocălez). Odinioară, tîrlia cu care se duceaŭ ceĭ morțĭ de holeră. Vest. Targă tîrîtă, tîrlie, săniuță saŭ cărucĭor de cărat lemne de foc. Cantitatea de lemne cărate așa, ca cele duse de țăranĭ în căruță ca să le vîndă: o cĭoaclă de lemne. V. traglă, tîrlie.

cioaclă (reg.) (desp. cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioaclei; pl. cioacle

cioaclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioaclei; pl. cioacle

cioaclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. cioaclei; pl. cioacle

cioaclă (cioacle), s. f. – 1. Sanie. – 2. Cîrlig. Sb. čokla „talpa saniei”, čaklja „cîrlig”, din it. zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov. čaklja, mag. csáklja. (După Lacea, Dacor., III, 742 și DAR, direct din mag.). Din mag. provin ceaglă, s. f. (tîrnăcop); ceaclie, s. f. (Trans., talpă); și țaglă, s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coșciugul, cînd este purtat pe umeri). Der. cioclaș, s. m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania); ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morții pe năsălie, care probabil se numea cioaclă, ca în Trans., țaglă; cioclu, s. m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din rom.).

cioaclă, cioacle, s.f. (reg.) 1. săniuță pentru copii, bârzeică; sanie mică de adus lemnele din pădure, cochirlă, bârgeică, tarniță. 2. prăjină cu un cârlig în vârf; cange de prins morții ciumați. 3. cărucior pentru transportul morților de ciumă.

cioaclă, cioacle, s.f. (reg.) Sanie rudimentară, folosită pentru transportul crengilor pe pantă. – Din sl. čokla „talpa saniei” (DER); din magh. csáklja „prăjină cu vârf încârligat” (DA, MDA).

cioaclă, cioacle, s.f. – (reg.) Sanie rudimentară, folosită pentru transportul crengilor pe pantă (Dăncuș, 1986: 66). – Din sl. čokla „talpa saniei” (DER); din magh. csáklja „prăjină cu vârf încârligat” (DA, DEX, MDA).

cioaclă, -e, s.f. – Sanie rudimentară, folosită pentru transportul crengilor pe pantă (Dăncuș 1986: 66). – Din sl. čokla „talpa saniei”, cf. magh. csáklja „prăjină cu vârf încârligat”.