cingi v vz ciungi

CIUNGI, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung.

ÎNCINGE², încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

cinge vtr vz încinge

ciungi [At: PANN, E. IV, 59/11 / E: (înv) cingi / Pzi: ~gesc / E: ciung] 1-6 vtr (D. oameni sau părți ale corpului) A (se) face ciung (2, 4, 5) Si: a (se) ciungări (1-6). 7-8 vtr (Pex; rar) A (se) răni. 9 vt A tăia coada unui cal Si: a ciungări (9). 10 vt A tăia urechile unui câine Si: a ciungări (10). 11-12 vtr (D. vite) A (-și) rupe coarnele. 13 vt (Pop) A tăia crengile unui copac. 14 vt (Pop) A tăia și jupui un arbore ca să se usuce. 15 vt (Nob) A arunca.

încinge¹ [At: CORESI, PS. 102 / V: ~nde / Pzi: încing, (înv) ~cinz / Par: ~cins, (înv) ~ntat / Ps: ~nsei / E: ml *incendere] 1 vr (D. foc) A se aprinde bine, arzând cu flacără mare Si: (înv) a se încinta (1). 2 vtf A face focul să ardă bine Si: (Înv) a încinta (2). 3-4 vtr (D. obiecte) A (se) înfierbânta. 5 vt (D. un sentiment, o pasiune) A cuprinde pe cineva Si: (înv) a încinta (5). 6 vt (D. un sentiment, o pasiune) A mistui pe cineva Si: (înv) a încinta (6). 7 vr (Fig) A se manifesta puternic Si: a se înflăcăra, (înv) a se încinta (7). 8 vr (D. boli) A se răspândi foarte mult Si: (înv) a se încinta (8). 9-10 vtr (D. lupte, confruntări) A (se) înteți. 11 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A avea febră Si: a arde, (înv) a se încinta (11). 12 vr (D. fân, cereale, făină etc.) A se altera prin fermentare Si: (înv) a se încinta (12).

încinge² [At: CORESI, PS. 257 / Pzi: încing / Ps: ~nsei, (înv) ~nșu / Par: încins / E: ml *incingere] 1-2 vtr A (se) înfășură peste mijloc sau în altă parte a corpului cu o cingătoare, un brâu etc. 3-4 vtr A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului cu o curea. 5 vt (Fig) A înconjura din toate părțile Si: a împresura, a încercui. 6 vt (Fig) A bate pe cineva. 7 vt (Înv) A învesti cu o demnitate, cu o putere.

CIUNGI, ciungesc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung.

ÎNCINGE², încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

CINGE vb. III v. încinge.

CIUNGI, ciungesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la oameni) A face ciung, a mutila, a schilodi. 2. (Cu privire la copaci) A despuia de crengi. Nost-am, dragă, doi iubiți, Ca doi meri mîndri-nfloriți, La izvoare răsădiți. Dușmanii s-o sfătuit, Merișorii i-au ciungii Și pe noi ne-o despărțit. ȘEZ. I 289.

ÎNCINGE², încing, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cinge vb. III.

A ÎNCINGE încing tranz. 1) (cingători) A înfășura strângând bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingătoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui; a împresura. [Ger. încinzând] /<lat. incingere

cinge v. a încinge (poetic): cinge-ți coapsa, o țara mea! BĂLC. [Lat. CINGERE].

încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].

1) încíng, -íns, a -e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V. cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.

ciungi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungesc, 3 sg. ciungește, imperf. 1 ciungeam; conj. prez. 1 sg. să ciungesc, 3 să ciungească

încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 3 sg. încinge, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm, m.m.c.p. 1 pl. încinseserăm; conj. prez. 1 sg. să încing, 3 să încingă; ger. încingând; part. încins

ciungi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungesc, imperf. 3 sg. ciungea; conj. prez. 3 să ciungească

încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 1 pl. încingem, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm; ger. încingând; part. încins

ciungi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungesc, imperf. 3 sg. ciungea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciungească

încinge (a înfierbânta, a înfășura cu o cingătoare) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm; ger. încingând; part. încins

încing, -cinsei 1 aor., -cins prt., -cingând ger. (a strânge într’o cingătoare).

CIUNGI vb. a (se) schilodi.

CIUNGI vb. v. inela, secui.

ÎNCINGE vb. v. intensifica, împresura, încercui, înconjura, înflăcăra, înfoca, înroși, înteți.

ÎNCINGE vb. (înv.) a (se) înfășura, a (se) strânge, (înv.) a (se) împrejura. (Un brâu îi ~ mijlocul; se ~ cu un brâu.)

ciungi vb. v. INELA. SECUI.

CIUNGI vb. a (se) schilodi.

ÎNCINGE vb. 1. (înv.) a (se) împrejura. (Se ~ cu un brîu.) 2. a înfășura, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.)

încinge vb. v. INTENSIFICA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNTEȚI.

A încinge ≠ a descinge

A (se) încinge ≠ a (se) descinge

cinge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932]

cinge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.

cingă, cingi, s.f. (reg.) 1. chingă, cingătoare, brâu; brâneț simplu, scurt și lat, cu care încing fetele și femeile. 2. chingă cu care se strânge șaua pe cal. 3. stinghie (bucată de lemn lungă și îngustă).

încinge, încing v. t. a bate.