ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

cínge vtr vz încinge

încinge² [At: CORESI, PS. 257 / Pzi: încing / Ps: ~nsei, (înv) ~nșu / Par: încins / E: ml *incingere] 1-2 vtr A (se) înfășură peste mijloc sau în altă parte a corpului cu o cingătoare, un brâu etc. 3-4 vtr A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului cu o curea. 5 vt (Fig) A înconjura din toate părțile Si: a împresura, a încercui. 6 vt (Fig) A bate pe cineva. 7 vt (Înv) A învesti cu o demnitate, cu o putere.

încinge¹ [At: CORESI, PS. 102 / V: ~nde / Pzi: încing, (înv) ~cinz / Par: ~cins, (înv) ~ntat / Ps: ~nsei / E: ml *incendere] 1 vr (D. foc) A se aprinde bine, arzând cu flacără mare Si: (înv) a se încinta (1). 2 vtf A face focul să ardă bine Si: (Înv) a încinta (2). 3-4 vtr (D. obiecte) A (se) înfierbânta. 5 vt (D. un sentiment, o pasiune) A cuprinde pe cineva Si: (înv) a încinta (5). 6 vt (D. un sentiment, o pasiune) A mistui pe cineva Si: (înv) a încinta (6). 7 vr (Fig) A se manifesta puternic Si: a se înflăcăra, (înv) a se încinta (7). 8 vr (D. boli) A se răspândi foarte mult Si: (înv) a se încinta (8). 9-10 vtr (D. lupte, confruntări) A (se) înteți. 11 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A avea febră Si: a arde, (înv) a se încinta (11). 12 vr (D. fân, cereale, făină etc.) A se altera prin fermentare Si: (înv) a se încinta (12).

ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.

CÍNGE vb. III v. încinge.

ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cínge vb. III.

A ÎNCÍNGE încíng tranz. 1) (cingători) A înfășura strângând bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingătoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui; a împresura. [Ger. încinzând] /<lat. incingere

cinge v. a încinge (poetic): cinge-ți coapsa, o țara mea! BĂLC. [Lat. CINGERE].

încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].

1) încíng, -íns, a -e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V. cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.

încínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, 1 pl. încíngem, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingấnd; part. încíns

încínge (a înfierbânta, a înfășura cu o cingătoare) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingând; part. încíns

încing, -cinsei 1 aor., -cins prt., -cingând ger. (a strânge într’o cingătoare).

ÎNCÍNGE vb. v. intensifica, împresura, încercui, înconjura, înflăcăra, înfoca, înroși, înteți.

ÎNCÍNGE vb. (înv.) a (se) înfășura, a (se) strânge, (înv.) a (se) împrejura. (Un brâu îi ~ mijlocul; se ~ cu un brâu.)

încinge vb. v. INTENSIFICA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNTEȚI.

ÎNCINGE vb. 1. (înv.) a (se) împrejura. (Se ~ cu un brîu.) 2. a înfășura, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.)

A încinge ≠ a descinge

A (se) încinge ≠ a (se) descinge