4 intrări

58 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun.

CIN1, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În Evul Mediu) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

cin1 sn [At: MOXA, 355/15 / V: ciun / Pl: ~uri / E: srb čun] (Îrg) 1 Vas mic pe Dunăre. 2 Luntre mică (pescărească) Si: cinac2. 3 Luntre primitivă, dintr-un trunchi de arbore scobit Si: cinac2.

cin4- [At: DN3 / V: chino-, ~ne-, ~no- / E: fr cyno-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la câine. 2 Propriu câinelui.

cin2 sn [At: CORESI, EV. 17/30 / Pl: ~uri / E: vsl цинъ] (Iuz) 1 Poziție socială (înaltă). 2 Categorie. 3 Rang. 4 Clasă. 5 Grad. 6 Tagmă. 7 (Pex) Fel. 8 Breaslă. 9 Corporație. 10 (Pex) Grup (organizat) 11 Ordin (preoțesc sau) călugăresc. 12 (Cer) Veșmânt (preoțesc sau) călugăresc. 13 Dregătorie. 14 (Pex) Slujbă. 15 (Pex) Funcție. 16 (Pex) Post. 17 Mulțime de oameni. 18 (Îlav) Din ~ până-n ~ De la un hotar la altul.

CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.

CIN1, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În societatea medievală) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

CIN2, cinuri, s. n. (Rar) Luntre mică, barcă. Moșu-n cin dacă intra, Pe Dunăre se ducea. TEODORESCU, P. P. 569. Mult că nu mergea... Și mi-și întîlnea Un cin de alamă, De nu-i bagi de seamă, Cu vîsle d-argint, Cum n-am mai văzut. TEODORESCU, P. P. 645.

CIN1, cinuri, s. n. (Învechit) 1. (În orînduirea feudală) Poziție socială înaltă. V. rang. Nici lacom de avere, nici de cinuri, mulțămit cu cît avea, cu cît n-avea. CREANGĂ, A. 135. Boierii netezindu-și bărbile mari și tufoase, după rang și cin, striga. RUSSO, S. 17. 2. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă. Colegii mei de la teologie... Toți au pătruns în învățămîntul secundar, în cinul preoțesc și prin felurite alte servicii. GALACTION, O. I 24. Traiul tihnit al sfîntului său cin îl înzestrase cu un adevărat pîntece de egumen. HOGAȘ, DR. 246.

CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „câine”, „în legătură cu câinii”. [Var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].

CIN ~uri n. înv. Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară); stare socială; rang. /<sl. cinu

cin n. 1. od. luntre dintr’un singur trunchiu scobit; 2. astăzi, cutie de scânduri încleite spre a pluti pe Dunăre. [Slav. ČLŬNŬ].

cin n. 1. rang: nici lacom de avere, nici de cinuri CR.; 2. ordin, stare socială: cin boieresc, preoțesc [Slav. ČINŬ].

2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr’un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță.

1) cin n., pl. urĭ (vsl. činŭ, ordin, rang, činovĭhikŭ, oficial, činiti, a compune, a forma; rus. čin, rang, ung. csin, eleganță. V. cinie 1, cinel 2, cinovnic, cislá, citesc, pricină, cinătuĭesc. Vechĭ. Rang, treaptă, stare socială. Tagmă, teapă.

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit?Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis...Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit?Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis...Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

cine [At: COD. VOR. 39/4 / V: (înv) cene, cire, cere / E: lat quene (=quem)] 1 pin Înlocuiește, în propoziții interogative, numele subiectului așteptat ca răspuns la întrebare. 2 pin (Fam; îe) ~ dracu (sau naiba, amar, păcatele etc.) Exprimă mirare. 3 pin (Îae) Exprimă ciudă. 4 pin (Îae) Exprimă necaz. 5 pin (Îae) Exprimă indignare. 6 pin (Îae) Exprimă nerăbdare. 7-9 pin (Îe) ~ (mai) știe când? (sau cum? unde?) Exprimă imposibilitatea precizării timpului, modului, locului de desfășurare a acțiunii Vz habar n-am. 10-11 pin (Îae) Ceva (cineva) deosebit. 12-13 pin (Îae) Ceva (cineva) neprevăzut. 14-15 pin (Fam; urmat de a fi) Ce fel de om. 16 prl Cel ce. 17 prl (Îe) Are (sau n-are) ~ ori este (sau nu este) ~ (nu) există persoană care... 18 prl (Cu valoare nehotărâtă) Indică ființele sau lucrurile luate în parte dintr-un grup sau dintr-o categorie Si: fiecare, oricine, oricare. 19 prl (Înv; îlav) ~ încotro Care încotro. 20 prl (Cu valoare nehotărâtă și în enumerări; îcs) ~ și ~ Unul și altul. 21 prl (Rar; îcs) ~ pe ~ Care pe care. 22 s (Nob) Cineva (fără importanță). corectată

CINE pron. 1. (Pronume interogativ) Cuvînt care servește pentru a întreba despre o persoană necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii: a) (în întrebări directe) Cine-mi iese înainte? Cine-mi luminează pragul? Este inima fierbinte-Este dorul meu, pribeagul CERNA, P. 139. Cine-i acolo?...-Eu, Ivan. CREANGĂ, P. 308. Cine ești? de unde ești? ALECSANDRI, P. II 11. Și cine l-a fermecat?... Mîndrulița lui din sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. ◊ (În întrebări retorice) Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? COȘBUC, P. II 215. Cine e nerod să ardă tn cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. Cine (mai) știe?! = (pornindu-se de la întrebare s-a ajuns la ideea de imposibilitate a precizării, apoi la negație) nu știu, n-am idee. O să plouă azi?- Cine știe?! Cine știe ce (sau cine, unde etc.) = (cu sens nehotărît) Mai știi... Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo. ISPIRESCU, L. 13. A avut parte cine știe ce alt drumeț mai înțelept de patul cel curat. CARAGIALE, O. I 336. Cum să ia omul ista, la drum, cu vorba și cînd se trezește, cine știe unde a ajuns. CREANGĂ, P. 119. (Cu nuanță de superlativ) Tot satul îl cinstea și îl asculta ca pe cine știe cine. ISPIRESCU, L. 98; b) (În întrebări indirecte) Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun. CREANGĂ, P. 162. Ce-mi pasă a cui ești?zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9. Ieși, mîndruțo, pînă-n prag Și-mi arată cin’ ți-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ♦ (Mai ales în descrieri și amenințări) Ce fel (de om), cum. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. 2. (Pronume relativ) Cel ce, acela care. Cu cine prinzi tu copiii...?-Cu cine pot, fa, cu cine pot. STANCU, 243. Bine a zis cine-a zis... CREANGĂ, P. 236. Cine-o vede, o zărește, Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Gurița ei, fagur dulce, Cingustă, nu se mai duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. ◊ Expr. Are (sau n-are) cine sau este (ori nu este) cine (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... Dacă mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L. 15. De-ar crăpa o dată să crape și harabagiul care v-au adus, c-atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. 3. (Pronume nehotărît) Fiecare, oricine, oricare. Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298. Zică cine ce va vrea. JARNÍK-BÎRSEANU, 359. – Formă gramaticală: gen.-dat. cui.

CIN(O)-/CHINO- elem. „câine”. (< fr. cyn/o/-. cf. gr. kyon, kynos)

CÍNE2 pron. rel. (se folosește pentru a indica o persoană neidentificată) Cel care; cel ce. ~ știe carte are patru ochi. [G.-D. cui] /<lat. quene

CÍNE1 pron. interog. (se folosește pentru formularea unei întrebări) Care (anume)? ~ cântă? ~ vine? [G.-D. cui] /<lat. quene

cine pr. demonstrativ, cel ce: cine aleargă se poticnește; 2. interogativ: cine e acolo? [Lat. QUEM, amplificat cu acelaș sufix ca la mine, etc.].

cíne pron. rel. și interog. (din cene, d. lat. quem-ne, quene. Cp. cu mine, tine, sine). Care (vorbind numaĭ de persoane): Cine doarme ziŭa, flămînzește noaptea (Prov.) Cine e acolo?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri

cin (ordin preoțesc, luntre) s. n., pl. cínuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIN s. v. bandă, breaslă, buluc, ceată, cârd, corporație, demnitate, droaie, funcție, gloată, grămadă, grup, îndeletnicire, meserie, mulțime, ocupație, pâlc, post, poziție, profesiune, rang, serviciu, slujbă, stol, tagmă, treaptă.

CIN s. (Olt.) pream. (~ul este o luntre mică.)

CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ul preoțesc.)

CIN s. (Olt.) pream. (~ este o luntre mică.)

cin s. v. BANDĂ. BREASLĂ. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CORPORAȚIE. DEMNITATE. DROAIE. FUNCȚIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. ÎNDELETNICIRE. MESERIE. MULȚIME. OCUPAȚIE. PÎLC. POST. POZIȚIE. PROFESIUNE. RANG. SERVICIU. SLUJBĂ. STOL. TAGMĂ. TREAPTĂ.

CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ preoțesc.)

CÍNE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. v. oricine.

CINE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine, (înv. și pop.) care, (pop.) fieșcare, fieșcine, fitecine, (înv. și reg.) careși, cineși, (înv.) neștine, vericare, vericine. (Zică ~ ce va vrea.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cin (cínuri), s. n. – Luntre, barcă. Sb. čun (Cihac, II, 52). – Der. cinac, s. n. (barcă), din sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.

cin (cínuri), s. n.1. Clasă, rang, categorie. – 2. Breaslă, corporație. – 3. Situație, poziție, funcție. Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); Cf. mag. csin.Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporații sau unui ordin); cinovnic, s. m. (funcționar, vînzător), din rus. činovnik (sec. XIX, astăzi rar).

cíne pron. inter.1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CIN-, v. CINO-.~antropie (v. -antropie), s. f., stare patologică a unei persoane de a se crede transformată în cîine; ~odont (v. -odont), s. m., dinte canin; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame puternică, manifestată mai ales ca simptom al unor afecțiuni ale tubului digestiv.

CHIN-2, v. CIN-.~antropie (v. -antropie), s. f., cinantropie*.

CHINO-2, v. CINO-.~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat pentru cursele de cîini; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea și dresajul cîinilor; sin. cinologie.

CINO- (CHINO-2) „cîine, canin”. ◊ gr. kyon, kynos „cîine” > fr. cyno-, engl. id., it. cino- > rom. cino- și chino-.~cefal (v. -cefal), s. m., specie de maimuță africană, cu capul și botul de formă alungită și cu coada lungă; ~drom (chinodrom) (v. -drom), s. n., pistă special amenajată pentru cursele de cîini; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) care iubește cîinii; ~filie (v. -filie1), s. f., atașament exagerat pentru cîini; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cinofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de cîini; ~id (v. -id), adj., cu aspect de cîine; ~logie (v. -logie1), s. f., chinologie*, canicultură*; ~pedie (v. -pedie), s. f., creștere a cîinilor de vînătoare.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BIS DAT, QUI CITO DAT (lat.) cine dă repede dă îndoit – Publius Syrus, „Sententiae”, 8. V. și La façon de donner vaut mieux que ce qu’on donne.

CHI VA PIANO, VA SANO (it.) cine merge încet, merge sigur – Expresia este echivalentă cu cea românească: „Cine merge încet, departe ajunge”.

CUI (QUID) PRODEST? (lat.) cui (la ce) folosește? – Formulă folosită atunci când nu e clară intenția săvârșirii unui anumit act sau există îndoieli asupra oportunității acestuia.

CUI DOLET, MEMINIT (lat.) cine plătește își amintește – Cicero, „Pro Murena”, 20, 42.

PERPETUO VINCINT QUI UTITUR CLEMENTIA (lat.) cine iartă învinge întotdeauna – Balbus, „Sententiae”, 147.

QUI NIL POTEST SPERARE DESPERET NIHIL (lat.) cine nu are a spera nu are de ce despera – Seneca, „Medeea”, I, 163.

QUI UTITUR MENDACIIS HIC PASCIT VENTOS (lat.) cine se bizuie pe minciuni se hrănește cu vânt – În românește: cine seamănă minciună culege vânt.

SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.

Intrare: cin (luntre)
cin1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cin
  • cinul
  • cinu‑
plural
  • cinuri
  • cinurile
genitiv-dativ singular
  • cin
  • cinului
plural
  • cinuri
  • cinurilor
vocativ singular
plural
Intrare: cin (rang)
cin1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cin
  • cinul
  • cinu‑
plural
  • cinuri
  • cinurile
genitiv-dativ singular
  • cin
  • cinului
plural
  • cinuri
  • cinurilor
vocativ singular
plural
Intrare: c(h)ino- (câine)
cino
prefix (I7-P)
  • cino
prefix (I7-P)
  • cine
prefix (I7-P)
  • chin
prefix (I7-P)
  • chino
prefix (I7-P)
  • cin
Intrare: cine (pron.)
cine1 (pron.) pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P35)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cine
  • cin‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cui
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cin (luntre)

  • 1. învechit regional Luntre mică (pescărească).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: barcă luntre pream 2 exemple
    exemple
    • Moșu-n cin dacă intra, Pe Dunăre se ducea. TEODORESCU, P. P. 569.
      surse: DLRLC
    • Mult că nu mergea... Și mi-și întîlnea Un cin de alamă, De nu-i bagi de seamă, Cu vîsle d-argint, Cum n-am mai văzut. TEODORESCU, P. P. 645.
      surse: DLRLC

etimologie:

cin (rang) învechit

  • 1. în Evul Mediu Poziție socială înaltă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: rang 2 exemple
    exemple
    • Nici lacom de avere, nici de cinuri, mulțămit cu cît avea, cu cît n-avea. CREANGĂ, A. 135.
      surse: DLRLC
    • Boierii netezindu-și bărbile mari și tufoase, după rang și cin, striga. RUSSO, S. 17.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Stare socială.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Ordin preoțesc sau călugăresc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ceată schimă tagmă 2 exemple
    exemple
    • Colegii mei de la teologie... Toți au pătruns în învățămîntul secundar, în cinul preoțesc și prin felurite alte servicii. GALACTION, O. I 24.
      surse: DLRLC
    • Traiul tihnit al sfîntului său cin îl înzestrase cu un adevărat pîntece de egumen. HOGAȘ, DR. 246.
      surse: DLRLC

etimologie:

c(h)ino- (câine) cino cine chin chino cin

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „câine”, „în legătură cu câinii”.
    surse: DN DETS

etimologie:

cine (pron.)

  • 1. pronume interogativ Ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 10 exemple
    exemple
    • Cine a venit? Cine cântă?
      surse: DEX '09 NODEX
    • Cine-mi iese înainte? Cine-mi luminează pragul? Este inima fierbinte-Este dorul meu, pribeagul. CERNA, P. 139.
      surse: DLRLC
    • Cine-i acolo?... – Eu, Ivan. CREANGĂ,, P. 308.
      surse: DLRLC
    • Cine ești? de unde ești? ALECSANDRI, P. II 11.
      surse: DLRLC
    • Și cine l-a fermecat?... Mîndrulița lui din sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11.
      surse: DLRLC
    • Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun. CREANGĂ, P. 162.
      surse: DLRLC
    • Ce-mi pasă a cui ești? – zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9.
      surse: DLRLC
    • Ieși, mîndruțo, pînă-n prag Și-mi arată cin’ ți-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123.
      surse: DLRLC
    • retoric Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? COȘBUC, P. II 215.
      surse: DLRLC
    • retoric Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • O să plouă azi? – Cine știe?!
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Cine știe ce (sau cine, unde etc.) = (cu sens nehotărât) Mai știi...
      surse: DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo. ISPIRESCU, L. 13.
        surse: DLRLC
      • A avut parte cine știe ce alt drumeț mai înțelept de patul cel curat. CARAGIALE, O. I 336.
        surse: DLRLC
      • Cum să ia omul ista, la drum, cu vorba și cînd se trezește, cine știe unde a ajuns. CREANGĂ, P. 119.
        surse: DLRLC
      • (Cu nuanță de superlativ) Tot satul îl cinstea și îl asculta ca pe cine știe cine. ISPIRESCU, L. 98.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Ce fel (de om).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cum (conj.) un exemplu
      exemple
      • Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8.
        surse: DLRLC
  • 2. pronume relativ Cel ce, acela care.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 5 exemple
    exemple
    • Bine a zis cine-a zis... CREANGĂ, P. 236.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • Cu cine prinzi tu copiii...? – Cu cine pot, fa, cu cine pot. STANCU, 243.
      surse: DLRLC
    • Cine-o vede, o zărește, Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. ALECSANDRI, P. I 29.
      surse: DLRLC
    • Gurița ei, fagur dulce, Cin’ gustă, nu se mai duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33.
      surse: DLRLC
    • Cine știe carte are patru ochi.
      surse: NODEX
    • 2.1. expresie Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Dacă mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L. 15.
        surse: DLRLC
      • De-ar crăpa o dată să crape și harabagiul care v-au adus, c-atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Zică cine ce va vrea. JARNÍK-BÎRSEANU, 359.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • Cine e notat de monitor că n-a fost cuminte e deznodat în bătăi. STANCU, D. 298.
      surse: DLRLC

etimologie: