cinătui vt [At: CREANGĂ. P. 177 / V: cenat~, cenăt~, ~ălt~, ~nat~ / Pzi: ~esc / E: mag csinált + -ui] (Reg) 1 A curăța de pene păsările tăiate. 2 A curăța peștii de solzi. 3 A curăța interiorul unui animal pentru a-l găti. 4 A tăia în bucăți animalul de gătit. 5-6 A pârli și a tranșa porcul după tăiere. 7 (Pex) A curăța copacii de crengi uscate. 8 (Pex) A omorî.

CINĂTUI, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la păsări, pești etc.) A curăța (de fulgi, de solzi etc.) și a tăia în bucăți, pentru a pregăti mîncarea. Astă mreană albă, codalbă... s-o cinătuiască, s-o fiarbă. SBIERA, P. 118.

A CINĂTUI ~iesc tranz. reg. 1) (păsări sau pește) A curăța (de pene, de solzi și de măruntaie) pentru a pune la fiert sau la fript. 2) fam. A bate foarte tare; a stâlci în bătaie. /<ung. csinált

cenatui vt vz cinătui

cenătui vt vz cinătui

cinatui v vz cinătui

cenătuĭésc, V. cinătuĭesc.

cinătuĭésc și cenătuĭésc v. tr. (ung. csinosítni, csinogatni, csinosgatni, a curăța, a împodobi. V. cin 1). Mold. nord. Curăț (pregătesc) un purcel, o pasăre, un pește, ca să-l pun la foc. Fig. Bat, cĭomăgesc. – În Maram. cinăltuĭesc (după ung. csinált, făcut).

cinătui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiesc, 3 sg. cinătuiește, imperf. 1 cinătuiam; conj. prez. 1 sg. să cinătuiesc, 3 să cinătuiască

cinătui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiesc, imperf. 3 sg. cinătuia; conj. prez. 3 să cinătuiască

cinătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiesc, imperf. 3 sg. cinătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. cinătuiască

CINĂTUI vb. v. jumuli.

cinătui vb. v. JUMULI.

cinătui (-uesc, -it), vb. – 1. A curăța, a pregăti mîncarea. – 2. A tăia, a face bucăți. – 3. A omorî. Mag. csinalt „preparat” (DAR), probabil contaminat cu sl. činiti „a aranja.”