2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cimilire sf [At: MDA ms / V: cinghil~, cinil~, ciumel~, cium~ / Pl: ~ri / E: cimili] (Reg) 1 Născocire a ghicitorilor, jocurilor de cuvinte etc. 2 Exprimare (indirectă) prin ghicitori și prin jocuri de cuvinte etc. 3 Interpretare a ghicitorilor, a jocurilor de cuvinte etc.

cimilí [At: VARLAAM, C. 281/1 / V: cinghilí, cinilí, ciumelí, cium~ / Pzi: ~lésc / E: nct] (Reg) 1 vt A născoci ghicitori, jocuri de cuvinte etc. 2 vt A spune ghicitori, jocuri de cuvinte etc. 3 vt A interpreta ghicitori, jocuri de cuvinte etc.

ciumelí2 vtr vz cimili

ciumelire sf vz cimilire

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. 1. Intranz. A spune cimilituri. Și el cum ședea, Astfeli cimilea Copiilor săi... MARIAN, S. 321. 2. Tranz. A alcătui o cimilitură, a transpune un cuvînt într-o cimilitură. (Refl. pas., despre cuvintele transpuse) Sufletul se cimilește așa: Am o căsuță, și-n căsuță am o porumbiță; dac-a zbura porumbița, ce mi-i bună lădița ȘEZ. III 239. – Variantă: ciumelí (GOROVEI, C. 289) vb. IV.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. 1. Intranz. A spune cimilituri. 2. Tranz. A alcătui o cimilitură.

A CIMILÍ ~ésc 1. intranz. pop. A spune o cimilitură; a da de ghicit (o ghicitoare). 2. tranz. (cuvinte) A transpune într-o cimilitură. /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă

cimilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 sg. și pl. cimileáscă


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cimilí (cimilésc, cimilít), vb. – A propune sau a interpreta. – Var. ciumili. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91, 97). Intenția expresivă este ideea de „a căuta pe dibuite”, ca în ciuguli (var. ciumeli, cimili) „a ciupi de ici colo apucînd hrana cu ciocul”, care este același cuvînt. Celelalte ipoteze nu conving: din sl. ciniti „a aranja” (Cihac, II, 52); din sl. činilica „vrăjitoare” (Bogrea, Dacor, I, 279); din sb. čemu „de ce” (Candrea). DAR propune mr. ciumuli „a mesteca”, megl. ciumili „a face glume”, care par de asemenea cuvinte expresive. Der. cimel (var. cinel, ciumel, cimilea(gă), cimiligă, etc.), interj. (formulă inițială a ghicitorilor), der. expresiv și, prin urmare, neregulat (după DAR ar fi imper. de la *cimeli, de la a cimili; dar nici imper. nu are această formă, nici nu explică această ipoteză păstrarea lui l; după Leca Morariu, apud DAR, și Scriban, Arhiva, 1912, în loc de *cinea-l „ghicește”, imper. al unui vb. ieșit din uz *cini, din sl. činiti „a aranja”; cf. Conev 102; după Odobescu, în loc de *cine-l, de la cine, pron., ipoteze inadmisibile); cimilitură, s. f. (ghicitoare).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cimilí, vb. tranz. – v. ciumili („a ghici”).

Intrare: cimilire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cimilire
  • cimilirea
plural
  • cimiliri
  • cimilirile
genitiv-dativ singular
  • cimiliri
  • cimilirii
plural
  • cimiliri
  • cimilirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cimili
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cimili
  • cimilire
  • cimilit
  • cimilitu‑
  • cimilind
  • cimilindu‑
singular plural
  • cimilește
  • cimiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cimilesc
(să)
  • cimilesc
  • cimileam
  • cimilii
  • cimilisem
a II-a (tu)
  • cimilești
(să)
  • cimilești
  • cimileai
  • cimiliși
  • cimiliseși
a III-a (el, ea)
  • cimilește
(să)
  • cimilească
  • cimilea
  • cimili
  • cimilise
plural I (noi)
  • cimilim
(să)
  • cimilim
  • cimileam
  • cimilirăm
  • cimiliserăm
  • cimilisem
a II-a (voi)
  • cimiliți
(să)
  • cimiliți
  • cimileați
  • cimilirăți
  • cimiliserăți
  • cimiliseți
a III-a (ei, ele)
  • cimilesc
(să)
  • cimilească
  • cimileau
  • cimili
  • cimiliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciumeli
  • ciumelire
  • ciumelit
  • ciumelitu‑
  • ciumelind
  • ciumelindu‑
singular plural
  • ciumelește
  • ciumeliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciumelesc
(să)
  • ciumelesc
  • ciumeleam
  • ciumelii
  • ciumelisem
a II-a (tu)
  • ciumelești
(să)
  • ciumelești
  • ciumeleai
  • ciumeliși
  • ciumeliseși
a III-a (el, ea)
  • ciumelește
(să)
  • ciumelească
  • ciumelea
  • ciumeli
  • ciumelise
plural I (noi)
  • ciumelim
(să)
  • ciumelim
  • ciumeleam
  • ciumelirăm
  • ciumeliserăm
  • ciumelisem
a II-a (voi)
  • ciumeliți
(să)
  • ciumeliți
  • ciumeleați
  • ciumelirăți
  • ciumeliserăți
  • ciumeliseți
a III-a (ei, ele)
  • ciumelesc
(să)
  • ciumelească
  • ciumeleau
  • ciumeli
  • ciumeliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cimili ciumeli

  • 1. regional A spune, a face sau a interpreta cimilituri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Și el cum ședea, Astfeli cimilea Copiilor săi... MARIAN, S. 321.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Sufletul se cimilește așa: Am o căsuță, și-n căsuță am o porumbiță; dac-a zbura porumbița, ce mi-i bună lădița? ȘEZ. III 239.
      surse: DLRLC

etimologie: