cimotie sf [At: (a. 1853) URICARIUL VII, 119 / V: cem~, cemeție, ~matină, ~met~ / Pl: ~ii / E: mg csemete] 1 (Mol) Creangă. 2 (Reg) Rudă (îndepărtată).

CIMOTIE, cimotii, s. f. (Mold.) Rudă. Da, da! sînt chiar oleacă de cimotie și cu popa David. HOGAȘ, M. N. 144. La mănăstirea Neamțului, pe vremea lui mitropolitul Iacob, care era oleacă cimotie cu noi... CREANGĂ, A. 19.

CIMOTIE ~i f. pop. Persoană înrudită prin alianță cu altă persoană; membru al aceleiași familii; rudă; neam. ◊ Cu toată ~a cu toți ai casei; cu toată familia. [Art. cimotia; G.-D. cimotiei; Sil. -ti-e] /<ung. csimota

cimotie f. Mold. rudenie depărtată: era o leacă de cimotie cu noi CR. [Ung. CSIMOTA, odraslă].

cimótie f. (ung. csimota, csemete, csomota, rămurică, d. csoma, vlăstar). Nord. Rudă, neam: a fi cimotie cu cineva. – În Ml. cemétie: toată cemetia, tot neamu, toată pojijia.

cemetie sf vz cimotie

cemeție sf vz cimotie

cimatină sf vz cimotie

cimetie sf vz cimotie

cemétie, V. cimotie.

cimotie (reg.) (desp. -ti-e) s. f., art. cimotia (desp. -ti-a), g.-d. art. cimotiei; pl. cimotii, art. cimotiile (desp. -ti-i-)

cimotie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimotia (-ti-a), g.-d. art. cimotiei; pl. cimotii, art. cimotiile (-ti-i-)

cimotie s. f. (sil. -ti-e), art. cimotia (sil. -ti-a), g.-d. art. cimotiei; pl. cimotii, art. cimotiile (sil. -ti-i-)

CIMOTIE s. v. neam, rubedenie, rudă, rudenie.

cimotie s. v. NEAM. RUBEDENIE. RUDĂ. RUDENIE.

cimotie (-ii), s. f. – 1. Ramură, creangă. – 2. Rudă, neam. – Var. cemetie. Mag. csimota, csemete (Cihac, III, 490).