2 intrări

6 definiții

CILÍCURI s. n. pl. (Rar) Mărgele de metal. Un mic negustor ambulant... strigă: Bariș înflorat! Cilicuri!... Broboade! BANUȘ, B. 84.

CILÍCURI s. n. pl. (Rar) Mărgele de metal. – Tc. celik.

cilíc sn [At: I. GOLESCU, C. I, 41 / V: cel~, țel~, țil~ / Pl: ~uri / E: tc çelik] (Tcî; reg) 1 Oțel sub formă de bobițe găurite. 2 (Mpl) Mărgea (de metal) lucioasă. 3 Fir metalic (mai ales auriu) cusut vertical la poalele costumelor naționale femeiești.

cilíc (cilícuri), s. n.1. Oțel. – 2. (Pl.) Bile ornamentale de oțel. – Var. celic. Mr. ciliche. Tc. çelik (Roesler 608; Cihac, 565; Meyer 442; Berneker 139; Lokotsch 408); cf. ngr. τσελίϰι, alb. tšel’ik, bg., sb. čelik.

cilìc n. oțel prefăcut în bobite găurite ce servesc de podoabă. [Turc. ČELIK].

cilíc n., pl. urĭ (turc. čelik, oțel). Oțel, maĭ ales cel întrebuințat la fabricarea butonilor ordinarĭ, a mărgelelor și a altor obiecte eftine [!]. Mărgea de oțel.

Intrare: cilicuri
cilicuri
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural cilicuri cilicurile
genitiv-dativ singular
plural cilicuri cilicurilor
vocativ singular
plural
Intrare: cilic
cilic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cilic cilicul
plural cilicuri cilicurile
genitiv-dativ singular cilic cilicului
plural cilicuri cilicurilor
vocativ singular
plural