2 intrări

2 definiții

chiurcuí vt [At: PAMFILE, D.124 / Pzi: ~ésc / E: chiurcă] (Reg) A lustrui cu chiurca.

chiurcuí, chiurcuiésc, vb. IV (înv.) a lustrui cu chiurca (v.) zăbala calului (la cavalerie).

Intrare: chiurcui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chiurcui chiurcuire chiurcuit chiurcuind singular plural
chiurcuiește chiurcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiurcuiesc (să) chiurcuiesc chiurcuiam chiurcuii chiurcuisem
a II-a (tu) chiurcuiești (să) chiurcuiești chiurcuiai chiurcuiși chiurcuiseși
a III-a (el, ea) chiurcuiește (să) chiurcuiască chiurcuia chiurcui chiurcuise
plural I (noi) chiurcuim (să) chiurcuim chiurcuiam chiurcuirăm chiurcuiserăm, chiurcuisem*
a II-a (voi) chiurcuiți (să) chiurcuiți chiurcuiați chiurcuirăți chiurcuiserăți, chiurcuiseți*
a III-a (ei, ele) chiurcuiesc (să) chiurcuiască chiurcuiau chiurcui chiurcuiseră
Intrare: chiurcuire
chiurcuire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiurcuire chiurcuirea
plural chiurcuiri chiurcuirile
genitiv-dativ singular chiurcuiri chiurcuirii
plural chiurcuiri chiurcuirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)