10 definiții pentru chiulaf
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CHIULAF, chiulafuri, s. n. (Înv.) Un fel de căciulă turcească mare (în jurul căreia se înfășura turbanul). – Din tc. külâh.
CHIULAF, chiulafuri, s. n. (Înv.) Un fel de căciulă turcească mare (în jurul căreia se înfășura turbanul). – Din tc. külâh.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
chiulaf sn [At: ALECSANDRI, T. 151 / V: ~lac / Pl: ~uri / E: tc külâh] (Iuz) 1 Căciulă turcească mare, în jurul căreia se înfășură turbanul. 2 (Îe) La așa cap, așa ~ Cum e sacul, și petecul. 3 (Dep; d. cineva care se crede deștept; îe) A avea ~ac A fi isteț.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHIULAF, chiulafuri, s. n. (Învechit) Un fel de căciulă turcească, asemănătoare cu ișlicul. Osmanlii și bostangii Au să curgă mii de mii, Ah! aman, aman! Să ne puie un chiulaf. ALECSANDRI, T. I 305.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chiulaf n. 1. căciulă turcească: Sinan își pierdu chiulaful și feregeaua BĂLC.; 2. căciulă în genere: la așa cap așa chiulaf PANN. [Turc, KÜLAH].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chĭuláf n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] külah, căcĭulă, (fig.) păcăleală [de unde și var. rom. chĭul], külah etmek, a trage chĭulu; alb. bg. kĭulĕaf. V. zărculă. Vechĭ. Căcĭulă turcească. Azĭ. Fam. La așa cap, așa chĭulaf, la așa minte proastă, așa păcăleală.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
chiulac sn vz chiulaf
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
chiulaf (desp. chiu-) (înv.) s. n., pl. chiulafuri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
chiulaf (chiu-) (înv.) s. n., pl. chiulafuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chiulaf s. n. (sil. chiu-), pl. chiulafuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
chiulaf (chiulafuri), s. n. – Căciulă turcească. Tc. külah (Șeineanu, II, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); cf. alb. külaf, bg. kjukaf, sb. ćulaf. Din der. tc. külahci „vînzător de căciuli” și apoi „șmecher” (pentru evoluția cf. papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, s. m. (șmecher; elev care chiulește), cf. Scriban, Arhiva, XXIII (1912), p. 382; Iogu, GS, IV, 388; DAR. De la acest cuvînt s-a reconstruit în rom. chiul, s. n. (înșelătorie, festă, renghi; în limbaj școlăresc, absență nejustificată). Reducerea este destul de nefirească (cf. chiulhangiu – chiulhan), astfel încît este de presupus că trebuie să se fi produs înainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tîrziu și analogic), adică, pornindu-se de la o formă *chiulagiu. Mai puțin probabilă este explicația lui E. Lange Kowall, GS, VII, 296, care pleacă de la expresia din limbajul școlăresc fr., tireu au cul, întrucît astfel de împrumuturi sînt puțin uzuale în rom., și pentru că fonetismul cü din fr. nu explică deloc consoana finală. Totuși, această explicație este acceptată de Graur, BL, XIV, 107. – Der. chiuli, vb. (a lipsi fără motiv, a o șterge); chiuleală, s. f. (cursă, figură proastă; absență, fugă).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: chiu-laf
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
chiulaf, chiulafurisubstantiv neutru
- 1. Un fel de căciulă turcească mare (în jurul căreia se înfășura turbanul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Osmanlii și bostangii Au să curgă mii de mii, Ah! aman, aman! Să ne puie un chiulaf. ALECSANDRI, T. I 305. DLRLC
-
etimologie:
- külâh DEX '98 DEX '09