2 definiții pentru chirui

chiruí vt [At: REV. CRIT. III, 92 / Pzi: ~ésc / E: nct] (Reg) A ara a doua oară.

chiruí, chiruiésc, vb. IV (reg.) a ara a doua oară, a face ogor, a întoarce locul.

Intrare: chirui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chirui chiruire chiruit chiruind singular plural
chiruiește chiruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiruiesc (să) chiruiesc chiruiam chiruii chiruisem
a II-a (tu) chiruiești (să) chiruiești chiruiai chiruiși chiruiseși
a III-a (el, ea) chiruiește (să) chiruiască chiruia chirui chiruise
plural I (noi) chiruim (să) chiruim chiruiam chiruirăm chiruiserăm, chiruisem*
a II-a (voi) chiruiți (să) chiruiți chiruiați chiruirăți chiruiserăți, chiruiseți*
a III-a (ei, ele) chiruiesc (să) chiruiască chiruiau chirui chiruiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)