2 intrări

12 definiții

chiotíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: chioti] Strigare puternică și prelungă care exprimă bucurie, biruință, durere etc. Si: chiotit.

chiotí [At: DACIA LIT. 41/20 / V: (reg) cio~, chiho~, ciho~ / P: chi-o~ / Pzi: ~tésc / E: chiot] 1-6 vti A chiui1 (1-6) 7 vi (Rar) A răsuna.

CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A scoate chiote; a chiui. ♦ (Rar) A răsuna. Valea chiotește. [Pr.: chi-o-] – Din chiot.

CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. A scoate chiote; a chiui. ♦ (Rar) A răsuna. Valea chiotește. [Pr.: chi-o-] – Din chiot.

CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. A striga, a țipa; a chiui, a da chiote. Azî-mîine chiotind și eu, și eu încep culesul mare al vieții. BENIUC, V. 45. Cel mai tînăr chiotea: Alelei, puicuța mea! De m-aș mai vedea acasă, Mire eu, și tu mireasă! COȘBUC, P. I 130. ♦ (Subiectul este spațiul în care se aude strigătul) A răsuna. ◊ (Cu complement intern) Codrul negru clocotea, De-un lung chiot chiotea, De-un greu tropot tropotea. ALECSANDRI, P. P. 209. – Pronunțat: chi-o-.Prez. ind. pers. 3 și: chiotă (BENIUC, C. 24, IOSIF, P. 16).

chiotí (a ~) (pop.) (chi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiotésc, imperf. 3 sg. chioteá; conj. prez. 3 să chioteáscă

chiotí vb. (sil. chi-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiotésc, imperf. 3 sg. chioteá; conj. prez. 3 sg. și pl. chioteáscă

A CHIOTÍ ~ésc intranz. (despre oameni) A scoate un strigăt ascuțit puternic și prelung (de bucurie, de chemare etc.); a produce chiote; a chiui; a hăuli. [Sil. chi-o-] /Din chiot

chiotì v. a da chiote de bucurie.

chiotésc v. intr. (d. chiot). Rar. Chĭuĭ de bucurie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHIOTÍ vb. a chiui, a hăuli, a striga, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. si Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului la joc.)

Intrare: chioti
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chioti chiotire chiotit chiotind singular plural
chiotește chiotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiotesc (să) chiotesc chioteam chiotii chiotisem
a II-a (tu) chiotești (să) chiotești chioteai chiotiși chiotiseși
a III-a (el, ea) chiotește (să) chiotească chiotea chioti chiotise
plural I (noi) chiotim (să) chiotim chioteam chiotirăm chiotiserăm, chiotisem*
a II-a (voi) chiotiți (să) chiotiți chioteați chiotirăți chiotiserăți, chiotiseți*
a III-a (ei, ele) chiotesc (să) chiotească chioteau chioti chiotiseră
Intrare: chiotire
chiotire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiotire chiotirea
plural chiotiri chiotirile
genitiv-dativ singular chiotiri chiotirii
plural chiotiri chiotirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)