chiori vtri [At: DA / Pzi: ~resc / E: chiori css] 1-16 (Reg) A chiorî (1-16).

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) acoperit. 6. (În expr.) Apă chioară = a) (ir.) nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea niciun ban. – Din tc. kör.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească vederea cuiva sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele sau a înșela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.

chior² i [At: TEODORESCU, P. P. 349 / E: fo cf chiorăi] 1 Cuvânt care imită strigătul curcii. 2 Cuvânt care redă sunetul intestinelor (unei persoane care nu a mâncat).

chior¹, ~oară [At: PANN, P. V. I, 18 / V: ~orc / Pl: ~i, ~oare / E: tc kjor(kör) cf chiori, chiorâș, (în)chiorchioșat] 1-2 smf, a (Persoană) care vede numai cu un ochi. 3-4 smf, a (Persoană) care are numai un ochi. 5-6 sf (Pfm; îe; îla) (A fi) de râsul ~oarei (A fi) prăpădit. 7-8 sf (Îae; îal) (A fi) de râsul lumii, de batjocură. 9 a (Pop; îe) A-i fi (cuiva) gura ~oară A vorbi prea multe. 10 a (Pop; îs) Marfă ~oară Produs de calitate inferioară neevidentă. 11 a (Îs) Para (sau lăscaie) ~oară Monedă găurită la o margine. 12 a (Îas) Monedă fără valoare. 13 a (Îe) A nu avea para ~oară sau, rar, a nu avea ~oară în pungă A nu avea nici un ban. 14-15 smf, a (Persoană) care se uită cruciș, chiorâș (și vede dublu) Si: (pfm) chiomp (13), ceacâr, sașiu. 16-17 smf, a (Pex) (Persoană) care nu vede bine Si: miop. 18-19 smf, a (Pgn) Orb. 20 av (Pop; îe) A da ~ peste cineva A da năvală prostește peste cineva. 21 av (Îe) A o lua de-a ~oara A merge orbește, fără a ști încotro. 22 a (Fig) Lipsit de judecată. 23 a (D. lămpi, felinare) Care dă o lumină slabă, insuficientă. 24 sn Lampă de gaz primitivă (care dă o lumină slabă), de tablă sau de pământ Si: (pfm) gaz(orniță). 25 sn (La jocul de cărți) As birlic (care are un singur ochi). 26 sm Fugar din Siberia, care nu are pașaport. 27 sf Fereastră oarbă, cu geamuri astupate cu hârtie, prin care nu străbate destulă lumină. 28 a (Îs; prin confuzie cu chiar) Apă chioară Apă curată. 29 a (Irn; îas) Nume dat unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate. 30 a (Prt; îas) Vorbe goale. corectat(ă)

chiorc sm vz chior

chiorî [At: CONACHI, P. 335 / Pzi: ~răsc / E: chior] 1 vt A răni pe cineva la ochi, astfel încât să nu mai vadă bine Si: (reg) a chiori (1). 2 vt A scoate cuiva un ochi Si: (reg) a chiori (2). 3 vt A orbi temporar pe cineva Si: (reg) a chiori (3). 4 vt (Pfm; îe) A nu avea cu ce ~ o muscă sau un șoarece A fi foarte sărac Si: (reg) a chiori. 5 vt (Fig) A înșela pe cineva, susținând un neadevăr bătător la ochi Si: (reg) a chiori (5). 6 vt A prosti (6). 7 vi A ajunge chior Si: (reg) a chiori (7). 8 vi (Pex) A-și pierde vederea (temporar) Si: (reg) a chiori (8). 9 vi A închide un ochi și a se uita chiorâș numai cu celălalt, spre a îndrepta linia Si: (reg) a chiori (9). 10 vt (Rar) A lua la ochi ceva sau pe cineva Si: (reg) a chiori (10). 11 vr A se uita sașiu. 12 (Fig) A privi pe cineva cu dispreț Si: (reg) a chiori (12). 13 vr A se uita lacom Si: (reg) a chiori (13). 14 vr A se uita atent, suspicios, la cineva sau la ceva Si: (reg) a chiori (14). 15 A se uita atent la cineva sau la cineva din curiozitate Si: a se boldi, a se holba. 16 vr A privi ceva la o lumină slabă.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Sașiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat. 6. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conținut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din tc. kör.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele sau a înșela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. Ești chior sau nătărău De dai în gropi mereu? ALECSANDRI, T. 347. (Substantivat) În țara orbilor, chioru-i împărat, se spune despre o persoană mediocră, care este apreciată în raport cu celelalte persoane și mai puțin dotate din cercul său. 2. Orb. Dă de un heleșteu și, văzînd niște lișițe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una... Dar lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. Te văd eu, că doar nu-s chioară. ALECSANDRI, T. I 36. Să nu te uiți înapoi, că acuma vine mama [zmeoaica]; căci, cum te-i uita înapoi, îți ia ochii și rămîi chior. ȘEZ. I 229. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a da peste cineva (sau a se izbi, a se ciocni de cineva) orbește. Numai iată ce vede Harap-Alb altă minunăție și mai minunată: o schimonositură de om avea în frunte numai un ochi mare cît o sită, și cînd îl deschidea, nu vedea nimica; da chior peste, ce apuca. CREANGĂ, P. 243. Ivan atunci, văzînd că moartea dă chioară peste dînsul, se stropșește la ea zicînd: Pașol, Vidma, na turbinca! CREANGĂ, P. 312. A o lua de-a chioara = a merge orbește, fără a ști încotro; a o lua razna. De acum s-o luăm de-a chioara, și unde ne-a fi scris, acolo vom ieși. CREANGĂ, A. 30. ♦ (Ironic) Care nu vede bine, care are vedere scurtă, miop. 3. Care se uită cruciș; sașiu, încrucișat. Astăzi parcă-s chioară, Unde-i unul, parcă-s doi. CONTEMPORANUL, II 143. Dragă mi-e lelița chioară, Suflă-n foc, se uită-n oală. POP. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slabă. Se întorceau tot pe înnoptate pe aceleași drumuri luminate la depărtări mari de un felinar chior. PAS, Z. I 141. Lumina pe stradă, chiar și pe bulevarde și în localuri, era chioară. PAS, Z.87. ♦ (Despre o fereastră) Mică sau în parte astupată, prin care lumina străbate cu greu. Casa are cinci odăi joase, cu ferestruie chioare. CONTEMPORANUL, VII 144. 5. (În expr.) Apă chioară = a) (ironic) aliment lichid prea diluat. Sleite de apa chioară a cazonelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243; b) vorbe lipsite de miez. Miron Juga n-asculta discursul prefectului. El disprețuia mijloacele acestea de-a încurca pe săteni cu apă chioară. REBREANU, R. II 86. A nu avea para chioară sau (mai rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară-n pungă. CARAGIALE, O. I 44. O para chioară nu mai avea. Nici să lucreze nu mai putea. MARIAN, S. 251. Fără para chioară sau fără chioară para în pungă (sau, rar, fără de chioară de para) = complet lipsit de bani. Mocanii noștri merse toată ziua întinsă pe drum și seara ajunse la o cîrciumioară biruiți de foame și fără chioară para în pungă. POPESCU, B. III 90. Mai leagă-ți banii, voinice, Și mai pune-i la chimir... Că te-ajunge-o vreme rea, Făr’ de chioară de para. ȘEZ. 142.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge chior; a-și pierde un ochi; p. ext. a-i slăbi vederea, a orbi. Unul din ei fuga să vîre mîna în ceaun, să ieie apă și să deie la ochii celui ce aproape chiorîse de durere. ȘEZ. I 280. ◊ Tranz. Atunci... am descărcat țeava dreaptă și l-am chiorît [pe urs] de ochiul drept. La TDRG. Era să mă chiorască! Cine azvîrle cu bulgări? ALECSANDRI, T. 392. 2. Refl. (Familiar) A se uita prea de aproape sau prea insistent la ceva (cum fac cei care nu văd bine), a se uita atent, cu curiozitate; a se uita chiorîș, a se holba, a se boldi. Iar te chiorăști la slove? CAMILAR, N. I 99. Nenea Ghiță s-a mai chiorît prin ciobul de sticlă, apoi s-a întors cu o privire pe care nu i-o mai văzuse Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A-i slăbi puterea de iluminare, a da lumină foarte slabă. Acolo sub pămînt și lămpile chiorîră. CAMILAR, N. I 359. Abia se zăreau niște gări mici cu felinare chiorîte de albăstreala camuflajului. CAMILAR, N. II 100. 4. Intranz. (învechit) A ochi, a ținti. Unde chiorăște și unde lovește. PANN, P. V. I 10.

CHIOR, CHIOARĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipsește un ochi. 2. (Adesea substantivat) Orb. ◊ Expr. A da chior peste cineva = a se izbi, a se ciocni de cineva orbește. A o lua de-a chioara = a o lua razna. ♦ (Ir.) Care nu vede bine. 3. (Adesea substantivat) Sașiu. 4. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mică sau (în parte) astupată. 5. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de miez. A nu avea para chioară sau (rar) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Tc. kör.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea; a orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele pe cineva. 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. 4. Intranz. (Înv.) A ochi, a ținti. – Din chior.

CHIOR chioară (chiori, chioare) și substantival 1) Care vede numai cu un ochi; care are numai un ochi teafăr. 2) reg. Care nu vede deloc; orb. ◊ A da ~ peste cineva a se lovi de cineva. 3) Care vede rău la distanță; miop. 4) Care se uită cruciș; sașiu. 5) fig. (despre surse de lumină) Care nu dă lumină suficientă. 6) (despre lumină) Care nu luminează bine; slab. 7): Apă chioară a) mâncare sau băutură rară și fără nici un gust; b) vorbărie goală. A nu avea para chioară a nu avea nici un ban. /<turc. kör

A SE CHIORÎ mă ~ăsc intranz. A se uita cu atenție și cu prea multă curiozitate. /Din chior

A CHIORÎ ~ăsc 1. intranz. 1) A-și pierde un ochi; a deveni chior. 2) A vedea slab (temporar). 3) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină slabă. 2. tranz. 1) A face să-și piardă un ochi; a face să devină chior. 2) A face să vadă slab (temporar). 3) fig. (persoane) A încerca să înșele. /Din chior

chior a. 1. care n’are decât un ochiu: în țara orbilor chiorul e împărat; 2. găurit (de monede): n’ai o para chioară și lenea te doboară PANN. [Turc. KIOR]. ║ adv. chioara (de a), orbește: de acum s’o luăm de-a chioara Cr.

chiorî v. 1 a (se) face chior; 2. a ochi: unde chiorește și unde lovește PANN.

chĭor, chĭoáră adj. (turc. kör, pop. kĭor). Care are numaĭ un ochĭ. Întunecos: ferestre chĭoare. Fig. Iron. Care nu nemerește saŭ face greșelĭ la joc (foarte des în limba copiilor): măĭ chĭorule! De-a chĭoara, chĭorăște, ca chĭoru, în bobote. Iron. Apă chĭoară, (după uniĭ, din apă chĭară, adică „clară, limpede”), apă simplă, nu vin. A nu avea nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban chĭor, a nu avea nicĭ o lețcaĭe. V. orb.

chĭorăsc, a -î v. intr. (d. chĭor). Devin chĭor. Să chĭorăsc (dacă mint), un jurămînt pop. V. tr. Fac chĭor, stric cuĭva un ochĭ. Orbesc: m’a chĭorît colbu! A chĭorî pe cineva de la ochĭ, a-ĭ spune că nu e așa ceĭa ce el singur a văzut: hoțu te chĭorăște de la ochĭ. Rar. Iron. Ochesc, țintesc.

chior adj. m., pl. chiori; f. chioară, pl. chioare

chiorî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, 3 sg. chiorăște, imperf. 1 chioram; conj. prez. 1 sg. să chiorăsc, 3 să chiorască

chior adj. m., pl. chiori; f. chioară, pl. chioare

chiorî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiora, perf. s. 3 sg. chiorî, 3 pl. chiorâră, m.m.c.p. 3 sg. chiorâse, 3 pl. chiorâseră; conj. prez. 3 să chiorască; ger. chiorând; part. chiorât

chior adj. m., pl. chiori; f. sg. chioară, pl. chioare

chiorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiora; conj. prez. 3 sg. și pl. chiorască

chior.

chiorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt.

CHIOR adj., s. (înv. și pop.) ponivos. (Om ~.)

CHIOR adj. v. chiorâș, cruciș, încrucișat, pieziș, sașiu, sărac, slab, strabic.

CHIOR adj., s. v. nevăzător, orb.

CHIOR s. v. gazorniță.

CHIORÎ vb. v. holba.

CHIORÎ vb. v. ochi, orbi, ținti, viza.

ȘOARECE-CHIOR s. v. cârtiță, sobol.

chior adj. v CHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. PIEZIȘ. SAȘIU. SĂRAC. SLAB. STRABIC.

CHIOR adj., s. (înv. și pop.) ponivos. (Om ~.)

chior adj., s. v. NEVĂZĂTOR. ORB.

chior s. v. GAZORNIȚĂ.

CHIORÎ vb. a se holba, a se zgîi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

chiorî vb. v. OCHI. ORBI. ȚINTI. VIZA.

șoarece-chior s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

chior interj. – Imită mai multe zgomote, cum sînt chiorăiala sau strigătul curcanului. – Var. ghior. Creație spontană, cf. bîr, mîr, mor, hor, hîr. – Der. chiorăi (var. ghiorăi, chiorcă(n)i, chercă(n)i, cherăi, Trans., corăi,) vb. (despre curcani, a croncăni; despre mațe, a chiorăi); chirăi (var. cherăi, chirlăi), vb. (despre găini, a cotcodăci; despre greieri, a cînta; a țipa, a striga); cherlăi, vb. (rar, a lătra), cuvînt care ne apare numai la Brătescu-Voinești și care indică o contaminare cu chelălăi; chiorăială (var. ghiorăială, chiorăit, chiorăitură, ghiorăitură), s. f. (zgomot produs de intestine); chiric, s. m. (Trans., greiere; copil), ultimul sens explicabil prin ideea de „care țipă mult”; ghiorlan, s. m. (șobolan; golan), cu același semantism ca termenul anterior, cf. Philippide, Principii, 150 și Spitzer, Dacor., IV, 652-4 (după ipoteza greșită a lui Lacea, Dacor., III, 751, din săs. Jórlänk „oaie de un an”); închiorcoșa, vb. refl. (a-și roti coada curcanul; a privi cu dispreț, a se înfuria), cuvînt care pare a se explica printr-un joc foarte frecvent între băieți, care constă în a imita cuvîntul chior în jurul unui curcan, pentru a-l stîrni și a-l obliga să-și rotească îndată coada (după DAR și Candrea, origine necunoscută; Scriban îl pune în legătură cu mag. körleni „a învîrti”). Pentru var. ghiorhăi, cf. Iordan, BF, VII, 280.

chior (chioară), adj. – 1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Sașiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care dă o lumină slabă. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numărul unu. – 6. (Arg.) Sărac, nevoiaș. – Mr., megl. chior. Tc. kör „orb” (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Șeineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, și de asemenea alb. göre „nenorocit”. Nu circulă în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apă chioară, cf. chiar. Dubletul ceur (sașiu), care circulă în Banat și pe care Crețu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezintă sb. cór. Der. chioară, s. f. (para), în loc de para chioară (s-a spus despre monedele găurite, care încetau să mai aibă valoare de circulație); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-și pierde vederea; a se uita sașiu; a indica); chiorie, s. f. (defectul de a fi sașiu; miopie); chiorilă, s. m. (poreclă pentru miopi); chiorîș, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; pieziș; orbește, fără să se uite).

a se bate ca chiorii / ca orbeții expr. a se bate violent; a se încăiera.

chior în țara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

noroc chior / orb / porcesc expr. noroc extraordinar.