CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească vederea cuiva sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele sau a înșela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.

chiorî [At: CONACHI, P. 335 / Pzi: ~răsc / E: chior] 1 vt A răni pe cineva la ochi, astfel încât să nu mai vadă bine Si: (reg) a chiori (1). 2 vt A scoate cuiva un ochi Si: (reg) a chiori (2). 3 vt A orbi temporar pe cineva Si: (reg) a chiori (3). 4 vt (Pfm; îe) A nu avea cu ce ~ o muscă sau un șoarece A fi foarte sărac Si: (reg) a chiori. 5 vt (Fig) A înșela pe cineva, susținând un neadevăr bătător la ochi Si: (reg) a chiori (5). 6 vt A prosti (6). 7 vi A ajunge chior Si: (reg) a chiori (7). 8 vi (Pex) A-și pierde vederea (temporar) Si: (reg) a chiori (8). 9 vi A închide un ochi și a se uita chiorâș numai cu celălalt, spre a îndrepta linia Si: (reg) a chiori (9). 10 vt (Rar) A lua la ochi ceva sau pe cineva Si: (reg) a chiori (10). 11 vr A se uita sașiu. 12 (Fig) A privi pe cineva cu dispreț Si: (reg) a chiori (12). 13 vr A se uita lacom Si: (reg) a chiori (13). 14 vr A se uita atent, suspicios, la cineva sau la ceva Si: (reg) a chiori (14). 15 A se uita atent la cineva sau la cineva din curiozitate Si: a se boldi, a se holba. 16 vr A privi ceva la o lumină slabă.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele sau a înșela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge chior; a-și pierde un ochi; p. ext. a-i slăbi vederea, a orbi. Unul din ei fuga să vîre mîna în ceaun, să ieie apă și să deie la ochii celui ce aproape chiorîse de durere. ȘEZ. I 280. ◊ Tranz. Atunci... am descărcat țeava dreaptă și l-am chiorît [pe urs] de ochiul drept. La TDRG. Era să mă chiorască! Cine azvîrle cu bulgări? ALECSANDRI, T. 392. 2. Refl. (Familiar) A se uita prea de aproape sau prea insistent la ceva (cum fac cei care nu văd bine), a se uita atent, cu curiozitate; a se uita chiorîș, a se holba, a se boldi. Iar te chiorăști la slove? CAMILAR, N. I 99. Nenea Ghiță s-a mai chiorît prin ciobul de sticlă, apoi s-a întors cu o privire pe care nu i-o mai văzuse Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A-i slăbi puterea de iluminare, a da lumină foarte slabă. Acolo sub pămînt și lămpile chiorîră. CAMILAR, N. I 359. Abia se zăreau niște gări mici cu felinare chiorîte de albăstreala camuflajului. CAMILAR, N. II 100. 4. Intranz. (învechit) A ochi, a ținti. Unde chiorăște și unde lovește. PANN, P. V. I 10.

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea; a orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înșele pe cineva. 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. 4. Intranz. (Înv.) A ochi, a ținti. – Din chior.

A CHIORÎ ~ăsc 1. intranz. 1) A-și pierde un ochi; a deveni chior. 2) A vedea slab (temporar). 3) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină slabă. 2. tranz. 1) A face să-și piardă un ochi; a face să devină chior. 2) A face să vadă slab (temporar). 3) fig. (persoane) A încerca să înșele. /Din chior

A SE CHIORÎ mă ~ăsc intranz. A se uita cu atenție și cu prea multă curiozitate. /Din chior

chiorî v. 1 a (se) face chior; 2. a ochi: unde chiorește și unde lovește PANN.

chĭorăsc, a -î v. intr. (d. chĭor). Devin chĭor. Să chĭorăsc (dacă mint), un jurămînt pop. V. tr. Fac chĭor, stric cuĭva un ochĭ. Orbesc: m’a chĭorît colbu! A chĭorî pe cineva de la ochĭ, a-ĭ spune că nu e așa ceĭa ce el singur a văzut: hoțu te chĭorăște de la ochĭ. Rar. Iron. Ochesc, țintesc.

chiorî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, 3 sg. chiorăște, imperf. 1 chioram; conj. prez. 1 sg. să chiorăsc, 3 să chiorască

chiorî (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiora, perf. s. 3 sg. chiorî, 3 pl. chiorâră, m.m.c.p. 3 sg. chiorâse, 3 pl. chiorâseră; conj. prez. 3 să chiorască; ger. chiorând; part. chiorât

chiorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiora; conj. prez. 3 sg. și pl. chiorască

chiorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt.

CHIORÎ vb. v. ochi, orbi, ținti, viza.

CHIORÎ vb. v. holba.

CHIORÎ vb. a se holba, a se zgîi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

chiorî vb. v. OCHI. ORBI. ȚINTI. VIZA.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.