2 intrări

2 definiții

chiompăí/chiombăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chiómpăie/chiómbăie, imperf. 3 sg. chiompăiá/chiombăiá

chĭombăĭésc (mă) v. refl. Fam. Mă puchinesc, mă mocoșesc la o lumină slabă. – Și chĭompăĭesc și -ănesc (nord).

Intrare: chiompăi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chiompăi chiompăire chiompăit chiompăind singular plural
chiompăie chiompăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiompăi (să) chiompăi chiompăiam chiompăii chiompăisem
a II-a (tu) chiompăi (să) chiompăi chiompăiai chiompăiși chiompăiseși
a III-a (el, ea) chiompăie (să) chiompăie chiompăia chiompăi chiompăise
plural I (noi) chiompăim (să) chiompăim chiompăiam chiompăirăm chiompăiserăm, chiompăisem*
a II-a (voi) chiompăiți (să) chiompăiți chiompăiați chiompăirăți chiompăiserăți, chiompăiseți*
a III-a (ei, ele) chiompăie (să) chiompăie chiompăiau chiompăi chiompăiseră
Intrare: chiompăire
chiompăire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiompăire chiompăirea
plural chiompăiri chiompăirile
genitiv-dativ singular chiompăiri chiompăirii
plural chiompăiri chiompăirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)