2 intrări

3 definiții

chiombăí / chiompăí (a chiombăi / a chiompăi) (reg.) vb., ind. prez. 3 chiómbăie / chiómpăie, imperf. 3 sg. chiombăiá / chiompăiá; conj. prez. 3 să chiómbăie / să chiómpăie

chĭombăĭésc (mă) v. refl. Fam. Mă puchinesc, mă mocoșesc la o lumină slabă. – Și chĭompăĭesc și -ănesc (nord).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

CHIOMBĂÍRE, chiombăiri, s. f. v. CHIOMBĂI. – [DOOM 2]

Intrare: chiombăi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chiombăi chiombăire chiombăit chiombăind singular plural
chiombăie chiombăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiombăi (să) chiombăi chiombăiam chiombăii chiombăisem
a II-a (tu) chiombăi (să) chiombăi chiombăiai chiombăiși chiombăiseși
a III-a (el, ea) chiombăie (să) chiombăie chiombăia chiombăi chiombăise
plural I (noi) chiombăim (să) chiombăim chiombăiam chiombăirăm chiombăiserăm, chiombăisem*
a II-a (voi) chiombăiți (să) chiombăiți chiombăiați chiombăirăți chiombăiserăți, chiombăiseți*
a III-a (ei, ele) chiombăie (să) chiombăie chiombăiau chiombăi chiombăiseră
Intrare: chiombăire
chiombăire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiombăire chiombăirea
plural chiombăiri chiombăirile
genitiv-dativ singular chiombăiri chiombăirii
plural chiombăiri chiombăirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)