chioștoc sn [At: LET. III, 304/7 / V: chiuș~, ~ostâc, ~ostec, ~tâc / Pl: ~uri, ~oice / E: mg köstek^[1]] 1 (Înv) Frânghie cu care i se leagă calului piciorul de dinainte cu cel de dindărăt ca să se învețe să meargă în buiestru, sau amândouă picioarele dinainte ca să nu se poată depărta prea mult la păscut. 2 (Pop; îe) A fi la ~ A fi la mare strâmtoare. 3 (Pes) Frânghie cu care e legat sulul sacoviștii de un par de la capătul de sus al punții. 4 Bețișor crestat la mijloc, de la carmac. 5 (Înv) Șiret la gulerul mantalei, cu care aceasta se încheia când se lua pe umeri.

chiostâc sn vz chioștoc

chiostec¹ sn vz chioștoc

chioștâc sn vz chioștoc

chiuștoc sn vz chioștoc