CHININĂ, chinine, s. f. Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament împotriva malariei și unor stări febrile; comprimat farmaceutic din această substanță. – Din fr. quinine.

chinină sf [At: BIANU, D. S. / V: (reg) ~nin sn, (pop; nrc) ~ili~, ~nil sn / Pl: ~ne / E: fr quinine] 1 Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament contra malariei și a unor stări febrile. 2 Comprimat farmaceutic din chinină (1). 3 (Îs) Sulfat de ~ Medicament contra malariei, rezultat din tratarea chininei (1) cu acid sulfuric.

CHININĂ, chinine, s. f. Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament contra malariei și a unor stări febrile; comprimat farmaceutic din această substanță. – Din fr. quinine.

CHININĂ s. f. Substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, care se extrage din coaja chinchinei și care se întrebuințează ca medicament febrifug, contra frigurilor și infecțiilor gripale; comprimat din această substanță. Mergem la tovarășul agent și ne dă chinină și-ți trece. DUMITRIU, N. 236.

CHININĂ, chinine, s. f. Substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosită ca medicament febrifug contra frigurilor și a infecțiilor gripale; comprimat din această substanță. – Fr. quinine.

CHININĂ s.f. Substanță albă cristalizată, foarte amară la gust, care se găsește în scoarța arborelui chinchina, folosită ca medicament febrifug. [< fr. quinine, cf. it. chinina, sp. quina, quinquina].

CHININĂ s. f. alcaloid alb, cristalizat, foarte amar la gust, extras din scoarța arborelui chinchina, febrifug. (< fr. quinine)

CHININĂ f. Substanță albă, cu gust amar, extrasă din coajă de chinchină și folosită ca medicament febrifug. /<fr. quinine

chinină f. V. chinchină.

*chinínă f., pl. e (d. quina, pron. kina, numele spaniol de origine peruviană al copaculuĭ din care se scoate chinina; fr. chinine, sp. quinina, it. chinina). Chim. O substanță amară care se găsește, cu alțĭ alcaloizĭ, în scoarța de chinină (speciile cinchona calisaya, cinchona succirubra și cinchona huanuco), care crește în Anzĭ la înălțimĭ de 1600 m.-2500 m. Sulfat de chinină, care e renumitu medicament contra frigurilor. – Sulfatu de chinină, căruĭa lume-ĭ zice abuziv chinină, e amorf, alb, inodor și foarte amar. A fost descoperit la 1820 de Francejiĭ Caventou și Pelletier în scoarța de chinină. El se ĭa în prafurĭ învălite în hîrtie saŭ în buline (cápsule) saŭ pin injecțiunĭ pe supt pele supt formă de sulfat orĭ de cloridrat. Chinina e specificu paludizmuluĭ, pe al căruĭ parazit îl ucide. De aceĭa rolu eĭ e capital în combaterea frigurilor și se întrebuințează și contra migreneĭ, nevralgiilor ș. a. – Numele științific de cinchona vine de la contele Spaniol Chinchon (vice-rege al Perúuluĭ), a căruĭ soție a răspîndit în lume scoarța de chinchină († 1639).

chilină² sf vz chinină

chinil sn vz chinină

chinin sn vz chinină

hină² sf vz chinină

chinină s. f., g.-d. art. chininei; pl. chinine

chinină s. f., g.-d. art. chininei; pl. chinine

chinină s. f., g.-d. art. chininei; pl. chinine