2 intrări

5 definiții

chinăruít, ~ă a vz chenăruit2

chinăruí v vz chenărui

CHINĂRUÍ vb. IV v. chenărui.

CHINĂRUÍ vb. IV. v. chenăruí.

CHINĂRUÍ, chinăruiésc, vb. IV. Tranz. v. chenărui.

Intrare: chinărui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chinărui chinăruire chinăruit chinăruind singular plural
chinăruiește chinăruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chinăruiesc (să) chinăruiesc chinăruiam chinăruii chinăruisem
a II-a (tu) chinăruiești (să) chinăruiești chinăruiai chinăruiși chinăruiseși
a III-a (el, ea) chinăruiește (să) chinăruiască chinăruia chinărui chinăruise
plural I (noi) chinăruim (să) chinăruim chinăruiam chinăruirăm chinăruiserăm, chinăruisem*
a II-a (voi) chinăruiți (să) chinăruiți chinăruiați chinăruirăți chinăruiserăți, chinăruiseți*
a III-a (ei, ele) chinăruiesc (să) chinăruiască chinăruiau chinărui chinăruiseră
Intrare: chinăruit
chinăruit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chinăruit chinăruitul chinărui chinăruita
plural chinăruiți chinăruiții chinăruite chinăruitele
genitiv-dativ singular chinăruit chinăruitului chinăruite chinăruitei
plural chinăruiți chinăruiților chinăruite chinăruitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)