2 intrări

4 definiții

chinăruí v vz chenărui

CHINĂRUÍ vb. IV v. chenărui.

CHINĂRUÍ vb. IV. v. chenăruí.

CHINĂRUÍ, chinăruiésc, vb. IV. Tranz. v. chenărui.

Intrare: chinărui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chinărui chinăruire chinăruit chinăruind singular plural
chinăruiește chinăruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chinăruiesc (să) chinăruiesc chinăruiam chinăruii chinăruisem
a II-a (tu) chinăruiești (să) chinăruiești chinăruiai chinăruiși chinăruiseși
a III-a (el, ea) chinăruiește (să) chinăruiască chinăruia chinărui chinăruise
plural I (noi) chinăruim (să) chinăruim chinăruiam chinăruirăm chinăruiserăm, chinăruisem*
a II-a (voi) chinăruiți (să) chinăruiți chinăruiați chinăruirăți chinăruiserăți, chinăruiseți*
a III-a (ei, ele) chinăruiesc (să) chinăruiască chinăruiau chinărui chinăruiseră
Intrare: chinăruire
chinăruire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chinăruire chinăruirea
plural chinăruiri chinăruirile
genitiv-dativ singular chinăruiri chinăruirii
plural chinăruiri chinăruirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)