21 de definiții pentru chimion
din care- explicative (12)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CHIMION s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de-apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: -mi-on] – Din tc. kimyon.
chimion sm [At: LB / P: ~mi-on / V: ~meon~ / Pl: ~i / E: tc kimion] (Bot) 1 Mică plantă erbacee, cu flori mici, albe-liliachii, cu semințe aromatice, care se întrebuințează în medicină, la bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). 2 (Îc) ~ul-capului Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 3 (Îc) ~-de-apă sau ~-de-baltă Mărăraș (Anethum graveoleus). 4 (îc) ~-de-câmp~sălbatic Chimen (Carum Carvî). 5 (îc) ~-de-câmpuri Negrușcă (Nigella arvensis). 6 (Îc) ~- negru Negrilică (Nigella sativa).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHIMION s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHIMION s. n. 1. Mică plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici albe-liliachii, originară din regiunea mediterană orientală; este cultivată pentru fructele ei aromatice întrebuințate în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). V. chimen. Supă de chimion. Lichior de chimion. Ceai de chimion. 2. Compus: chimion-de-cîmp (sau sălbatic) = chimen. – Pronunțat: -mi-on.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CHIMION s. n. 1. Mică plantă erbacee cu flori mici albe-liliachii, ale cărei fructe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum cyminum). 2. Compus: chimion-de-cîmp (sau sălbatic) = chimen. – Tc. kimyon.[1]
- Majoritatea surselor indică s. m. — gall
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CHIMION m. 1) Plantă erbacee umbeliferă, având frunze penate și flori mici, ale cărei semințe aromatice se folosesc ca mirodenii și în medicină. 2) Semințele acestei plante; chimen. [Sil. -mi-on] /<turc. kimyon
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
chimion n. V. chimen.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chimión, V. chimen.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
chimen sn [At: BIBLIA (1688) / V: ~măn, ~min, cimin, chim / A și: chimen / Pl: (rar) ~uri / E: bg кимих, rs кимихь, tc kimun, mg kömény] (Bot) 1 Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate, cu flori albe sau roșiatice, cu fructe aromatice, care se întrebuințează în medicină și la bucătărie Si: (reg) chimion-de-câmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică, secăriță, areu, cărău (Carum Carvi). 2 (Îf chim; șîc ~-câinesc) Cocoșei-de-câmp (Adonis aestivalus). 3 (Îc) ~-de-câmp, ~min-de-grădină Anason (Pimpinella anisum). 4 (Îc) ~-de-munte Brioală (Ligusticum mutellina). 5 (Îc) ~-dulce Molură (Foeniculum vulgare). 6 (Îc) ~-negru Negrilică (Nigella sativa). 7 (Îc) ~minul-porcului sau ~minul-cailor, ~minul-ursului Plantă erbacee cu flori galbene (Peucedanum campestre). 8 (Îc) ~ul-ursului-de-munte Brie (Athamanta hungarica). 9 (Îc) Chim-de-baltă Planta Oenante aqua.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chimeon sn vz chimion
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chimen (chimion) m. plantă cu boabe aromatice, întrebuințată ca condiment și la prepararea unor licheruri fine (Carum carvi). [Gr. mod. KYMINON; forma paralelă chimion vine din turc. kimion, de aceiaș origină].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
chímen (sud) și chimión (est) m. (ngr. [și vgr.] kýminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammôn; bg. kímen și kimión; lat. cuminum și cyminum, it. comino și cimino, fr. cumin; germ. kümmel, rus. kimin). 1) O plantă erbacee umbeliferă originară din estu Mediteraneĭ (cuminum cyminum). Semințele eĭ aromatice daŭ un uleĭ eteric care se întrebuințează în medicină și ca condiment pus în pîne saŭ pe coaja pîniĭ și la facerea licorurilor. – 2) Secărea, altă plantă umbeliferă ale căreĭ semințe se întrebuințează asemenea în medicină și bucătărie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernușcă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
chimion (desp. -mi-on) s. m.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
chimion (-mi-on) s. m.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chimion s. m. (sil. -mi-on)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CHIMION s. (BOT.; Carum carvi) chimen, (reg.) secară, secărea, secărică, secăriță, tarhon, (Transilv.) molotru.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CHIMION s. (BOT.; Carum carvi) chimen, (reg.) secară, secărea, secărică, secăriță, tarhon, (Transilv.) molotru.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
CHIMION s.m. 1. Plantă umbeliferă bi- sau plurianuală, spontană sau cultivată, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, iar în bucătăria europeană drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion sălbatic (Carum carvi). 2. Plantă umbeliferă anuală ale cărei semințe aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari și mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucătăria orientală (mai ales chimion alb) și în cea occidentală, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum și în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).
- sursa: DGE (2003)
- adăugată de gal
- acțiuni
chimion, (chimimon), s.n. (bot.) Plantă erbacee, cu frunze perene, flori mici, albe și semințe ce conțin ulei eteric, folosit în bucătărie drept condiment la aromatizarea băuturilor alcoolice, în farmacie etc.; chimen, piperuș, secărică (Carum carvi). – Din ngr. kimion (Scriban); din tc. kymion (DEX, DLRM, MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chimion, s.n. – (bot.) Plantă erbacee, cu frunze perene, flori mici, albe și semințe ce conțin ulei eteric, folosit în bucătărie drept condiment, la aromatizarea băuturilor alcoolice, în farmacie etc.; chimen, piperuș, secărică (Carum carvi). – Din ngr. kimion (Scriban); din tc. kymion < ngr. kimion (Șăineanu, DEX, DLRM, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
chimion, s.n. – (bot.) Plantă erbacee, cu frunze perene, flori mici, albe și semințe ce conțin ulei eteric, folosit în bucătărie drept condiment, la aromatizarea băuturilor alcoolice, în farmacie etc.; chimen, piperuș, secărică (Carum carvi). – Din ngr. kimion, cf. bg. kimen.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
- silabație: chi-mi-on
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
chimionsubstantiv masculin
- 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Carum carvi). DEX '09 DLRLCsinonime: chimen
- Supă de chimion. Lichior de chimion. Ceai de chimion. DLRLC
- 1.1. Semințele acestei plante. NODEX
- Chimion-de-câmp (sau sălbatic) = chimen. DLRLCsinonime: chimen
-
etimologie:
- kimyon DEX '98 DEX '09