2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chim1 sn vz chimen

chim2 sms [At: ENC. VET. 38 / V: ~us / E: lat chymus] (Fzl) Pastă moale, rezultată din digestia stomacală a alimentelor. corectată

chimă2 sf [At: LB / Pl: ~me / E: ger Kinn] (Înv) Bărbie.

chímă1 sf [At: GOLESCU, ap. DR. II, 654 / V: címă / Pl: ~me / E: srb kima] (Îdt) 1 Germen. 2 (Îc) Chima-răului sau ~-necazului Diavolul. 3 Vârf.

chímă f. Chima răuluĭ. V. schimă.

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

chímă s.f. 1. (înv.) germene, sămânță. 2. (reg.) creștet, culme, vârf. 3. (înv.) bărbie.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Chim/a, -el, -oae, -n v. Ioachim II 5.

Intrare: Chima
Chima nume propriu
nume propriu (I3)
  • Chima
Intrare: chimă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chi
  • chima
plural
  • chime
  • chimele
genitiv-dativ singular
  • chime
  • chimei
plural
  • chime
  • chimelor
vocativ singular
plural