4 definiții pentru chimă

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chimă2 sf [At: LB / Pl: ~me / E: ger Kinn] (Înv) Bărbie.

chi1 sf [At: GOLESCU, ap. DR. II, 654 / V: ci / Pl: ~me / E: srb kima] (Îdt) 1 Germen. 2 (Îc) Chima-răului sau ~-necazului Diavolul. 3 Vârf.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chimă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

chi s.f. 1. (înv.) germene, sămânță. 2. (reg.) creștet, culme, vârf. 3. (înv.) bărbie.

Intrare: chimă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chi
  • chima
plural
  • chime
  • chimele
genitiv-dativ singular
  • chime
  • chimei
plural
  • chime
  • chimelor
vocativ singular
plural