chihaia i vz chehaia

chihaià m. V. chehaià.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva cu vorbe insistente. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

chehaia sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chihaie, chihaiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hăi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

chehaie sf vz chehaia

chehăi v vz chihăi

chi-ha i vz chihai corectat(ă)

chiaia sf vz chehaia

chicăi v vz chihăi

chihai sn vz chehaia

chihaia-bei sf vz chehaia corectat(ă)

chihaie sf vz chehaia corectat(ă)

chihăi² [At: CREANGĂ, A. 81/1 / V: cheh~ / Pzi: ~esc / E: fo cf chihăi, chehe, chicoti] 1 vi A tuși sec, încontinuu, din cauza unei boli de plămâni. 2 vt A plictisi pe cineva, insistând cu vorba pe lângă el.

chihăi¹ vi [At: DDRF / V: ~icăi, ~hui / Pzi: ~esc / E: chicot] A chicoti.

chihui vi vz chihăi

CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. (Învechit) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. Iordache Pruncu, chehaiaua, îmi adusese podorojna și iată-mă iar pe drum. GHICA, S. 246. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. Acest guvernor general pornește pe Cara-Mustafa, chehaiaua sa, cu un corp de 10000 de turci... să ocupe Bucureștii. GHICAȘ.109. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. V. capuchehaie.

CHIHAIE, chihăi, s. m. 1. (Mold.) Șeful pădurarilor. Bade Ghiță, ce zici? ies godacii la ghindă de săneață? Ies; cînd a zis chîhaia Bardă că le-a dat de urmă, apoi s-a sfîrșit. SADOVEANU, O. I 61. Intrară în umbra bolților, merseră multă vreme în tăcere – și poposiră la casa chihaiei, într-o poieniță. SADOVEANU, O. IV 484. Un oarecare chihaie de pădure, prin o explozie de praf... i s-a pîrlit obrazul. La TDRG. Primarele comunei au fost silit să suspende din funcțiune pe chihaia pădurii. IONESCU, D. 443. 2. (Învechit) Ostaș (în organizarea de altădată a armatei romîne). Chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. Tranz. A insista cu vorba (pe lîngă cineva), a fi prea stăruitor, a bate capul, a plictisi. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, ca doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. ◊ (Precizat prin determinarea «de cap») Lăutari sînt? – Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap? CREANGĂ, P. 308.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. (Înv.) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. – Tc. kehaya.

CHIHAIE, chihăi, s. m. 1. (Reg.) Șeful pădurarilor. 2. (Înv.) Ostaș. – Tc. kehaya.^[1]

CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A insista cu vorba pe lîngă cineva; a plictisi. 2. Intranz. A tuși sec. – Onomatopee.

CHEHAIA ~iele f. înv. 1) Slujbaș la vamă sau la poștă. 2) Persoană care administra curtea unui vizir sau a unui pașă. 3) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. /<turc. kehaya

CHEHAIA s.f. 1. (Mold., ȚR) Intendent al vizirului sau al unui pașă. A: Cu știrea chehaiei vizirului. M. COSTIN. Au chemat Suleiman chihaiaua vezirului. PSEUDO-COSTIN, 18^v. S-au schimbai trei veziri și șepte chihaiele. NECULCE. Făcînd si chehaia pe Ibraim-Aga. IM 1754, 2^r; cf. M. COSTIN; AXINTE URICARIUL; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Abdulah-pașa, ce atuncea fusese chehaia. ANON. CANTAC. Ajungînd chehaia vizirului, l-au mazilit pe Antonie-Vodă Ruset. R. GRECEANU; cf. ANON. CANTAC.; IM 1730, 3^v, 4^r. 2. (Mold.) Subofițer. Să ieie de tot polcovnicul cîte o sută de ruble... si de chihai si de stegar cîte zece. NECULCE. Variante: chehaie (M. COSTIN; R. GRECEANU), chiaie (M. COSTIN), chihai s. m. (NECULCE). Etimologie: tc. kehaya.

CHEHAIE s.f. v. chehaia.

chehaià (chihaià) m. intendentul vizirului, al unui pașă și în special agentul, de afaceri al Domnilor, numit capu-chehaia: dacă se ducea colo la Pașa, Chihaia îl poftia, ciubucul să-și bea și cafea îi da Bimbașii Sava POP. [Turc. KEHAYÁ, lit. stăpânul casei].

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

chiháĭ m., chiháĭe și chihaĭá f., V. chehaĭ.

!chehaia (înv.) s. f., art. chehaiaua, g.-d. art. chehaialei; pl. chehaiale

chihăi (a ~) (a tuși, a ameți cu vorba) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, 3 sg. chihăiește, imperf. 1 chihăiam; conj. prez. 1 sg. să chihăiesc, 3 să chihăiască

chehaia / chehaie (reg., înv.) s. f., art. chehaiaua / chehaia, g.-d. art. chehaialei / chehaiei; pl. chehaiale / chehăi, art. chehaialele / chehăile

chihăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, imperf. 3 sg. chihăia; conj. prez. 3 să chihăiască

chehaia / chehaie s.f., art. chehaiaua / chehaia, g.-d. art. chehaielei / chehaiei; pl. chehaiele / chehăi

chihăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiesc, imperf. 3 sg. chihăia; conj. prez. 3 sg. și pl. chihăiască

CHEHAIA s. v. capuchehaie.

CHIHĂI vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.

chehaia s. v. CAPUCHEHAIE.

chihăi vb. v. AGASA. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. SUPĂRA.

chehaia (-ăi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor romîni la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.

chihăi (-ăesc, -it), vb. – 1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi. – Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse).

CHIHAIA, b. (Sd XXI); Chihăescu act.> subst chihae < tc. „intendent”; cf. capuchehaia „reprezentantul țărilor romîne la Poarta Otomană”.