2 intrări

3 definiții

chicuí, chícuiésc, vb. IV (înv.) a apuca de chică.

chicuĭésc v. tr. (d. chică, ca păruĭesc, d. păr). Rar. Păruĭesc.

Intrare: chicui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chicui
  • chicuire
  • chicuit
  • chicuind
singular plural
  • chicuiește
  • chicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chicuiesc
(să)
  • chicuiesc
  • chicuiam
  • chicuii
  • chicuisem
a II-a (tu)
  • chicuiești
(să)
  • chicuiești
  • chicuiai
  • chicuiși
  • chicuiseși
a III-a (el, ea)
  • chicuiește
(să)
  • chicuiască
  • chicuia
  • chicui
  • chicuise
plural I (noi)
  • chicuim
(să)
  • chicuim
  • chicuiam
  • chicuirăm
  • chicuiserăm
  • chicuisem
a II-a (voi)
  • chicuiți
(să)
  • chicuiți
  • chicuiați
  • chicuirăți
  • chicuiserăți
  • chicuiseți
a III-a (ei, ele)
  • chicuiesc
(să)
  • chicuiască
  • chicuiau
  • chicui
  • chicuiseră
Intrare: chicuire
chicuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chicuire
  • chicuirea
plural
  • chicuiri
  • chicuirile
genitiv-dativ singular
  • chicuiri
  • chicuirii
plural
  • chicuiri
  • chicuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)