2 intrări

3 definiții

chicuí, chícuiésc, vb. IV (înv.) a apuca de chică.

chicuĭésc v. tr. (d. chică, ca păruĭesc, d. păr). Rar. Păruĭesc.

Intrare: chicui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chicui chicuire chicuit chicuind singular plural
chicuiește chicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chicuiesc (să) chicuiesc chicuiam chicuii chicuisem
a II-a (tu) chicuiești (să) chicuiești chicuiai chicuiși chicuiseși
a III-a (el, ea) chicuiește (să) chicuiască chicuia chicui chicuise
plural I (noi) chicuim (să) chicuim chicuiam chicuirăm chicuiserăm, chicuisem*
a II-a (voi) chicuiți (să) chicuiți chicuiați chicuirăți chicuiserăți, chicuiseți*
a III-a (ei, ele) chicuiesc (să) chicuiască chicuiau chicui chicuiseră
Intrare: chicuire
chicuire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chicuire chicuirea
plural chicuiri chicuirile
genitiv-dativ singular chicuiri chicuirii
plural chicuiri chicuirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)