2 intrări

3 definiții

chicluí, chícluiésc, vb. IV (reg., înv.) a cerne.

picluĭésc v. tr. (din maĭ raru pitl- [Bucov.], rut. pitlĭuvati, pol. pytlować, a cerne, d. pytel, sită; ung. pitle, pitlik, sită, d. germ. beutel, sită. P tl = cl, cp. cu cotlesc și coclesc, atlaz și aclaz). Est. Cern făina foarte fin. – Pop. chicluĭesc.

Intrare: chicluit
chicluit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chicluit chicluitul chiclui chicluita
plural chicluiți chicluiții chicluite chicluitele
genitiv-dativ singular chicluit chicluitului chicluite chicluitei
plural chicluiți chicluiților chicluite chicluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: chiclui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chiclui chicluire chicluit chicluind singular plural
chicluiește chicluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chicluiesc (să) chicluiesc chicluiam chicluii chicluisem
a II-a (tu) chicluiești (să) chicluiești chicluiai chicluiși chicluiseși
a III-a (el, ea) chicluiește (să) chicluiască chicluia chiclui chicluise
plural I (noi) chicluim (să) chicluim chicluiam chicluirăm chicluiserăm, chicluisem*
a II-a (voi) chicluiți (să) chicluiți chicluiați chicluirăți chicluiserăți, chicluiseți*
a III-a (ei, ele) chicluiesc (să) chicluiască chicluiau chiclui chicluiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)