CHICHIȚĂ, chichițe, s. f. 1. (Familiar, adesea la pl.) Șiretlic, subterfugiu, șmecherie, vicleșug. Nu se dădea dus pînă nu-mi făcea un examen sumar, ca să vadă dacă am pătruns chichițele procesului. GALACTION, O. I 95. Zamfirescu... descrie la perfecțiune pe eroul poemei sale... fără ajutorul... acestor chichițe, ci numai într-un singur vers. MACEDONSKI, O. IV 51. O să-ți vie poate greu, un an cel mult... pîn’ te-i deprinde cu chichițele meseriei [de avocat]. VLAHUȚĂ, O. A. III 129. ◊ Expr. A căuta chichițe = a te sili să găsești cuiva greșeli, a căuta nod în papură. A umbla cu chichițe = a umbla cu șiretlicuri, a căuta să înșele. 2. (Regional) Despărțitură mică în formă de cutie cu capac, făcută în partea de sus a unei lăzi și în care se păstrează mărunțișuri sau obiecte de valoare. Să mi-o dai [fotografia] mai pe seară, s-o ascund în chichița lăzii. BASSARABESCU, V. 43. Aceste memorii se găsesc în chichița lăzii. DELAVRANCEA, T. 52. Nu găsi decît un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiței și un glas slăbănogit îi zise... ISPIRESCU, L. 10.